Pentru un şofer din Ialomiţa nu a contat faptul că avea permisul de conducere anulat şi nici că înainte de a se urca la volan consumase băuturi alcoolice. El a crezut că, la adăpostul nopţii, poate trece neobservat, dar a fost reţinut de poliţişti pe o stradă din Ploieşti.
“Luni, 9 februarie, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în jurul orelor 03.25, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada General Ion Dragalina din municipiu.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 49 de ani, din județul Ialomița.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta figurează cu dreptul de a conduce anulat.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost anulat dreptul de a conduce”. a transmis IPJ Prahova

