CONTACT

De ce ne plac moldovencele

Despre moldovence se spune că sunt printre cele mai frumoase românce, dar nu sunt acestea singurele lor calităţi.Iată şapte motive pentru care moldovencele de pe ambele maluri ale Prutului merită respectul nostru.

1 . Gătesc bine!

Dacă ai gustat celebrele plăcinte sau poale-n brâu, atunci ştii despre ce vorbim. Reţetele tradiţionale moldoveneşti sunt absolut delicioase, iar o masă luată în casa unei familii moldoveneşti este un adevărat răsfăţ pentru papilele gustative.

2. Sunt ambiţioase!

Moldovencele realizează cam tot ce îşi propun, pentru că sunt foarte ambiţioase, sunt un exemplu în acest sens, iar lista de moldovence frumoase, deştepte şi realizate este mult mai lungă.

3. Sunt pasionale!

Despre moldovence se mai spune că sunt foarte pasionale în iubire, iar dacă se îndrăgostesc, sunt dedicate trup şi suflet partenerului lor.

4. Sunt prietenoase!

Ospitalitatea moldovencelor este cunoscută în toată ţara. Nu ai să intri în casa lor fără să fii pus la masă şi tratat ca un musafir de seamă.

5. Au umor!

Moldovencele ştiu să facă haz de necaz şi sunt mereu cu zâmbetul pe buze. Sunt conştiente de etichetele care li se pun şi ajung deseori să facă glume pe seama asta.

6. Dansează cele mai frumoase hore!

Dacă ai mers la o nuntă de moldoveni, atunci ştii că acolo nu se stă nicio secundă pe scaun. Acolo se dansează cele mai frumoase hore.

7. Sunt harnice!

Femeile din Moldova nu stau o clipă locului. Au grijă să aibă o casă frumoasă şi o masă bogată, pentru că nu vor să li se ducă vorba că nu ar fi (şi)bune gospodine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Ion Iliescu a murit la 95 de ani

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a murit marți,...

12 august -ziua fără masină în Ploiesti Propunerea CSJ Prahova

Reprezentanții Clubului Sportiv Județean Prahova lansează ploiestenilor o provocare.  "12...

Vlad Oprea, suspendat din funcția de primar al orașului Sinaia

Mandatul de primar al orasului Sinaia a lui Vlad...

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Transport mai curat pentru oraș și zona metropolitană

Autobuzele electrice intră pe traseele din Ploiești! Municipiul face...