Încă o problemă cu baremul la Evaluarea Națională. Straniul caz al cuvântului ”luminos”

Subiectul de la proba scrisă la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională, care le cerea elevilor să explice modul de formare a unui cuvânt prin derivare, a dat naștere unor noi discuții aprinse.

Astfel, cu toate că ar fi trebuit să fie o întrebare cu soluții clare, se pare că una dintre soluții nu a fost inclusă în baremul Evaluării Naționale 2017. Este vorba de termenul ”luminos”, care nu mai este inclus în barem ca parte din familia lexicală a cuvântului ”lumină”.

”Luminos” era prins în baremul Evaluării Naționale din 2010, la un subiect similar. Elevii și părinții sunt neliniștiți din cauza acestei ambiguități.

Centrul de Evaluarea și Examinare a încercat să calmeze spiritele, anunțând că ”baremul nu prezintă soluții exhaustive, ci soluții cu titlu de exemplu”, scrie Hotnews. Mai mult, organizația a precizat că ”se punctează oricare alte formulări/modalități de rezolvare corectă a cerințelor”.

”Orice răspuns corect poate fi punctat”, a mai precizat directorul instituției, Marian Suta.

Cazul apare la scurt timp după o altă încurcătură semnalată în baremul examenului de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2017

spot_imgspot_img

Recente

Citeste si...

Republica de sub Castani închide Bulevardul Independenţei din Ploieşti pentru 13 weekend-uri

Cea de-a doua ediţie a festivalului estival Republica de...

Variantele lui Ilie Bolojan după moţiunea de cenzură

Prezent la Suceava, premierul Ilie Bolojan a explicat care...

Un autocar care transporta 27 de pasageri a luat foc

Incidentul a avut loc în localitatea Topolog, din Tulcea....