Decizia este valabilă doar pentru persoanele care lucrează în sectorul public. În sectorul privat, cumulul va fi în continuare posibil.
Ministrul Muncii a explicat că proiectul a fost de mult timp pregătit, dar nu a putut fi adoptat luni de zile, iar acum, în doar două zile a fost adoptat:
“Este o problemă de echitate, nu se mai poate încasa și pensie specială integrală și salariul întreg tot de la stat. Proiectul adoptat a fost anunțat în spațiul public, dar a fost pus într-un sertar cu lumina stinsă. Azi, premierul și guvernul au aprins lumina pe acest subiect. Proiectul clarifică regimul pentru pensionari și angajați în funcții publice. Pentru cei cu pensii speciale proiectul califică că dacă doresc să rămână în activitate pot să o facă, dar trebuie să accepte ca pensia non-contributivă să fie redusă cu 85% pe perioada activității. Dacă se retrag, pensia e integrală. Măsura vizează doar sectorul public și pe cei cu pensii speciale”, a precizat ministrul.
De asemenea, a subliniat că în sectorul privat cumulul va fi în continuare permis.
