Poliţia municipiului Câmpina face apel la populaţie pentru găsirea unei adolescente de 15 ani, Oiţă Daria Maria, care a plecat voluntar de acasă pe 11 noiembrie şi nu a mai revenit.
Daria este descrisă ca având aproximativ 160 cm înălţime, 45 kg, cu păr lung, şaten. În ziua dispariţiei, ea purta o geacă şi blugi albaştri, fiind încălţată cu ghete negre.
Oricine poate oferi detalii despre locul în care s-ar putea afla tânăra este rugat să contacteze de urgenţă poliţia la 112 sau să se prezinte la cea mai apropiată secţie de poliţie.