Ploieştiul va răsuna sâmbătă, 7 iunie 2025, de zgomotul motoarelor, când oraşul găzduieşte o paradă moto spectaculoasă, organizată pentru a marca deschiderea festivalului Republica Rock şi pentru a celebra comunitatea pasionaţilor de motociclete. Evenimentul aduce în prim-plan cluburi moto cunoscute, care vor defila într-un convoi impresionant prin oraş.
Parada va începe la ora 16:30, cu plecare de pe Bulevardul Independenţei nr. 33, urmând un traseu care va trece prin centrul oraşului: Bulevardul Republicii, Piaţa Eroilor, Piaţa Mihai Viteazul şi Şoseaua Nordului, până la sensul giratoriu de la Kaufland Nord. La întoarcere, motocicliştii vor face o oprire simbolică în faţa magazinului Omnia, unde vor tura motoarele şi vor invita publicul la concertul din cadrul festivalului.
Dincolo de spectacol, evenimentul vine şi cu o serie de restricţii de circulaţie. Începând de vineri seara, 6 iunie, de la ora 24:00, vor fi închise complet două străzi importante din zona centrală – Strada Anul 1848 şi Strada Miciurin, pe tronsonul dintre Conpet şi strada Democraţiei. Aceste restricţii vor fi menţinute până duminică, 8 iunie, la ora 24:00. Accesul ambulanţelor către centrul medical Mediurg va fi permis, în regim de circulaţie dublu sens.
Totodată, autorităţile au decis ca Bulevardul Independenţei să rămână parţial închis până marţi dimineaţă, 10 iunie, la ora 05:00. Segmentul afectat este cuprins între statuia Radu Stanian şi Gara de Sud, cu menţiunea că sensul giratoriu de la Monumentul Vânătorilor nu va fi blocat. Măsura a fost luată şi în contextul zilei de luni, 9 iunie, care este zi liberă legală, a doua zi de Rusalii.
Poliţia Rutieră şi Poliţia Locală vor supraveghea desfăşurarea paradei şi vor asigura închiderea şi dirijarea circulaţiei acolo unde este necesar. Organizatorii recomandă locuitorilor să evite pe cât posibil zonele aglomerate sau afectate de restricţii şi îi invită în schimb să se bucure de o experienţă vizuală şi auditivă aparte, alături de motocicliştii care transformă pentru o zi oraşul într-o adevărată republică a pasiunii pentru motoare.
