Vineri, 22 noiembrie 2024 - 5:30:26
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

S-a întâmplat pe 11 martie 2014


2006 - A murit Slobodan Miloşevici, ex-preşedinte al Serbiei şi Muntenegrului. Ales preşedinte al fostei Republici Iugoslavia, în 1992 dizolvă această republică - creaţie a lui I. B. Tito - şi înfiinţează Republica Federativă Iugoslavia, alcătuită din Muntenegru şi Serbia. Lui i se atribuie responsabilitatea pentru izbucnirea conflictului din Kosovo şi pentru bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei; în anul 2000, preşedinţia republicii este preluată de Voislav Kostunita, Occidentul condiţionând acordarea oricărui sprijin financiar noii administraţii de la Belgrad de arestarea lui Milosevici şi predarea lui către Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie; la 12.02.2002, a început, la Haga, procesul fostului preşedinte iugoslav (n.20.08.1941).

2000 - Desemnat cîştigător în urma celui de-al doilea tur al alegerilor desfăşurate la 16.01.2000, Ricardo Lagos Escobar a preluat oficial funcţia de preşedinte al Republicii Chile.

1997 - A murit Radu Negru, critic de artă şi eseist (n.27.05.1933).

1996 - A murit Jean Rânzescu, regizor al teatrului de operă (n.30.06.1909).

1995 - Preşedintele României, Ion Iliescu, a participat la Conferinţa mondială pentru dezvoltare socială de la Copenhaga.

1993 - A murit Dan Simonescu, bibliolog, istoric şi critic al literaturii române vechi (n.10.12.1902).

1990 - Începe manifestaţia populară din Piaţa Operei din Timişoara, la care a fost adoptată, la 12.03.1990, ”Proclamaţia de la Timişoara”.

1988 - A murit Harry Brauner, etnomuzicolog şi compozitor (n.24.02.1908).

1987 - A murit Ioan Coman, bizantinolog, teolog şi profesor (n.27.11.1902).

1985 - Comitetul Central al PCUS îl alege pe Mihail Gorbaciov în funcţia de Secretar General. Alegerea sa marchează începutul destinderii între Est şi Vest. Este debutul pentru “perestroika” şi “glasnost”.

1975 - A murit fizicianul român Eugen Bădărău). A iniţiat în cadrul Institutului de Fizică, Universitatea din Cernăuţi, primele cercetări din ţara noastră cu privire la descărcările de gaze, devenind un pionier în domeniul fizicii plasmei; a fost fondatorul primei şcoli de descărcări în gaze şi de fizica plasmei; a fost membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România şi membru al Academiei Române (n.19.09.1887).

1967 - S-a născut floretista Reka Szabo-Lazăr, campioană mondială la individual în 1994.

1967 - Dick James, editorul The Beatles, anunţă că au fost înregistrate 446 versiuni ale melodiei "Yesterday".

1963 - A murit Ignat Bednarik, pictor şi desenator (n.08.03.1882).

1962 - S-a născut Lenny Wolf, vocalist şi compozitor american (Kingdom Come).

1961 - S-a născut Bruce Watson, chitarist şi compozitor britanic (Big Country).

1961 - S-a născut Mike Percy, basist britanic (Dead Or Alive).

1957 - S-a născut Ion Bogdan Lefter, poet, critic şi istoric literar, director al revistei “Observatorul cultural”.

1955 - A murit Alexander Fleming, savant britanic, laureat al Premiului Nobel pe anul 1945, descoperitorul penicilinei, în 1929 (n.06.08.1881).

1955 - A murit bacteriologul Alexander Fleming, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1945, descoperitorul penicilinei (n.06.08.1881).

1954 - Prin HCM nr.337, se desfiinţează coloniile de muncă. Deţinuţii, cu excepţia celor care "au slujit interesele burgheziei", fiind eliberaţi.

1951 - S-a născut Katie Kissoon, cântăreaţă britanică (Mac & Katie Kissoon).

1950 - S-a născut Bobby McFerrin, vocalist şi compozitor american de jazz.

1948 - S-a născut George Kooymans, chitarist şi compozitor olandez (Golden Earring).

1947 - S-a născut "Blue" (Mick) Weaver, clăpar britanic (Amen Corner).

1947 - S-a născut Mark Stein, vocalist şi clăpar american (Vanilla Fudge, Boomerang).

1945 - S-a născut Harvey Mandel, chitarist şi compozitor american (Canned Heat).

1942 - S-a născut Bob Lander (Starander), chitarist şi compozitor suedez (Spotnicks).

1938 - Ocuparea Austriei de către Germania hitleristă (Anschluss).

1932 - S-a născut dramaturgul Iosif Naghiu.

1931 - S-a născut actorul Ion Besoiu.

1931 - A murit Wilhelm Friedrich Murnau, regizor de film german (n.28.12.1888).

1929 - S-a născut Constantin Th. Botez, istoric şi eseist, cercetător al arhivelor (m.21.02.1992).

1920 - S-a născut Art Todd, cântăreţ american.

1908 - A murit prozatorul italian Edmondo de Amicis (“Cuore”, “Romanul unui învăţător”) (n.31.10.1846).

1903 - S-a născut Lawrence Welk, acordeonist polka american.

1871 - Începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascăr Catargiu (“marea guvernare conservatoare”, pînă în 04.04.1876), care a pus bazele constituirii partidului politic conservator.

1871 - S-a născut Emanoil Davidescu, membru fondator al “Gazetei matematice” (m.28.08.1905).

1867 - Premiera operei “Don Carlos” de Giuseppe Verdi, la Opera din Paris.

1843 - S-a născut filosoful danez Harald Hoffding (m.02.07.1931).

1722 - A murit filosoful irlandez John Toland (n.30.11.1670).

1544 - S-a născut poetul italian Torquatto Tasso (m.25.04.1595).

1291 - Prima menţiune documentară a cetăţii Făgăraş.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro