Vineri, 22 noiembrie 2024 - 5:58:24
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

S-a întâmplat pe 6 decembrie


2005 - A fost semnat, la Bucureşti, acordul privind instalarea unor baze americane militare pe teritoriul României; este primul acord de acest gen semnat de Washington cu un fost stat comunist din Europa de Est.

1996 - A murit Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (Premiul mondial de poezie "Fernando Riello", Madrid, 1983; Premiul Herder pentru întreaga operă, 1991) (n.19.02.1936).

1994 - Reuniunea la nivel înalt a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa – forum de dialog şi negocieri între Est şi Vest. A fost adoptată Declaraţia finală “Spre un parteneriat autentic într–o nouă eră”; s–a hotărât schimbarea denumirii CSCE în OSCE – Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa (Budapesta).

1988 - A murit solistul american Roy Orbison (n.23.04.1936).

1973 - Gerald Ford a depus jurământul în calitate de preşedinte al SUA. A fost singurul preşedinte al Statelor Unite care nu a fost ales prin vot.

1962 - S-a născut Ben Watt, chitarist, pianist şi compozitor britanic (Everything But The Girl).

1957 - S-a născut Tudor Dumitrescu, pianist şi compozitor (m.04.03.1977).

1955 - S-a născut Eddie Tenpole, vocalist şi compozitor britanic (Tenpole Tudor).

1955 - S-a născut Rick Buckler, baterist britanic (Jam, Time, UK, Sharp).

1950 - S-a născut Jeff Grob, baterist american (Looking Glass).

1950 - S-a născut Joe Dube, baterist american (Starz).

1949 - S–a născut Niculae Cristescu, tenor la Opera Naţională din Bucureşti.

1947 - S-a născut Kim Simmonds, chitarist şi compozitor britanic (Savoy Brown).

1947 - S-a născut Miroslav Vitous, basist ceh de jayy-rock (Weather Report).

1944 - S-a născut Jonathan (Kenneth) King, cântăreţ, compozitor şi producător britanic.

1941 - Al doilea război mondial. Marea Britanie declară război României.

1940 - S-a născut Steve Alaimo, cântăreţ, chitarist şi compozitor american.

1931 - S–a născut Zoltan Bitay, pictor şi grafician.

1929 - S–a născut Alain Tanner, regizor şi scenarist elveţian.

1926 - A murit pictorul francez Claude Monet (n.14.11.1840).

1920 - S–a născut Dave Brubeck, muzician american de jazz.

1912 - A murit Ion Mincu, arhitect, membru fondator şi preşedinte al Societăţii Arhitecţilor din România, întemeietorul şcolii româneşti de arhitectură (Casa Lahovary, Şcoala Centrală de fete) (n.20.12.1852).

1898 - S–a născut celebrul fotojurnalist austriac Alfred Eisenstaedt (m.23.08.1995).

1892 - A murit Werner von Siemens, inventator german; a avut un rol important în dezvoltarea industriei telegrafice; a realizat prima linie experimentală de tramvai, la Berlin în 1879 (n.13.12.1816).

1892 - Premiera, la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, a baletului „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski (libret Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E.T.A.Hoffmann, coregrafie Lev Ivanov).

1864 - S–a născut Nicodim Munteanu, patriarhul României 1939–1948, membru de onoare al Academiei Române (m.27.02.1948).

1806 - S-a născut Gilbert Duprez, tenor si compozitor francez (m.23.10.1896).

1778 - S-a născut fizicianul şi chimistul francez Joseph Louis Gay (m.09.05.1850).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro