Percheziții DNA la biroul lui Andrei Hrebenciuc în dosarul „Retrocedărilor ilegale”

Procurorii anticorupţie fac percheziţii, miercuri, la biroul din Bucureşti al lui Andrei Hrebenciuc, în dosarul în care tatăl lui, Viorel Hrebenciuc (PSD), este urmărit penal în legătură cu retrocedarea ilegală a unor păduri.

Andrei Hrebenciuc va fi dus la DNA Braşov, acolo unde se derulează ancheta privind presupuse retrocedări ilegale. Andrei Hrebenciuc apare în interceptări ca fiind intermediarul prin care tatăl său urma să primească 12.000 de hectare de teren din pădurea care a  aparţinut familiei Ghica.

Fiul lui Hrebenciuc n-a avut legături publice cu politica sau cu ce s-a întâmplat în cariera tatălui său.

Potrivit procurorilor care instrumentează dosarul retrocedărilor, fostul şef al SPP Dumitru Iliescu l-ar fi asigurat pe Viorel Hrebenciuc că, prin intermediul angajatului DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, astfel că deputatul i-ar fi propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date nedestinate publicităţii.

În schimbul acestor servicii, Iliescu i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sprijinul pentru angajarea fiicei sale, de profesie arhitect, sens în care deputatul i-a promis că, prin intermediul fiului său, Andrei Hrebenciuc, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică, mai spun procurorii anticorupţie.

Recente

Citeste si...

FUN FEST, ediţia a II-a, la Ploieşti

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 mai, pe scena...

Femeie din Ploieşti arestată pentru violenţă domestică şi tentativă de omor

O femeie din Ploieşti a fost arestată după ce...

Decizie definitivă: Prahova pierde „războiul” pentru Babele şi Sfinxul

Curtea de Apel Ploiești a respins recursul formulat de...