În vremea împăratului Decius, era un dregător cu numele Achilin, care-i prigonea pe creştini. Odată, acesta a adunat în temniţă trei sute şaptezeci de creştini şi vrând să meargă la via sa din Valsatin, a poruncit să fie duşi şi creştinii prinşi, împreună cu el. A gândit aceasta pentru că treceau pe lângă capiştea idolului Poseidon şi voia să-i silească să aducă jertfe, dar n-a putut să-i înduplece nici cu vorbe bune, nici cu îngroziri.
S-a întâmplat atunci că a trecut pe acolo un oarecare bărbat cinstit, cu numele Paramon. Văzând atâta mulţime de mucenici gătiţi spre junghiere, a venit înaintea capiştei idoleşti şi a strigat cu glas mare: „O, atâţia drepţi, fără de vină, junghie spurcatul dregător, pentru că ei nu se închină idolilor lui celor muţi şi fără de suflet”. Zicându-le acestea, în auzul tuturor şi-a urmat calea, dar dregătorul s-a aprins de mânie şi a poruncit slujitorilor lui ca îndată să-l ajungă şi să-l omoare. Chinuindu-l cumplit, l-au străpuns cu suliţele şi aşa, Sfântul Mucenic Paramon şi-a dat cinstitul său suflet în mâinile Lui Dumnezeu.
În acelaşi ceas şi Sfinţii Mucenici, cei trei sute şaptezeci, mai înainte pomeniţi, fiind chinuiţi lângă capiştea idolească, au fost tăiaţi pentru mărturisirea Lui Hristos.
