CONTACT

Grupare de proxeneţi care exploata românce, destructurată de autorităţile din România şi Franţa

Treizeci de persoane suspectate de apartenenţă la o reţea de proxenetism care exploata românce au fost reţinute marţi în România şi Franţa, anunţă Poliţia franceză, citată de site-ul cotidianului Liberation.

Ancheta în cazul reţelei de proxenetism a început în anul 2012, gruparea folosind prostituate românce în oraşele franceze Paris, Dijon, Lyon, Bordeaux şi Marsilia. Potrivit procurorilor, reţeaua de proxenetism a avut venituri de patru milioane de euro în doi ani.

Investigaţia este efectuată de Direcţia franceză pentru combaterea traficului de persoane în colaborare cu autorităţile române şi cu Europol.

"A fost destructurată o organizaţie perfectă: proxeneţii recrutau tinere din România şi le trimiteau în Franţa, punând la dispoziţie serviciile acestora prin anunţuri în reviste sau pe site-uri specializate", precizează Direcţia franceză pentru combaterea traficului de persoane.

Douăzeci şi şapte de suspecţi au fost reţinuţi în România, iar trei în Franţa, în cadrul unor operaţiuni efectuate în Marsilia, Bordeaux şi Aix-en-Provence.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Virgil Nanu: “Finalizarea la timp a centurii Comarnic, una dintre priorităţile mele”

Preşedintele CJ Prahova, Virgil Nanu, a efectuat o nouă...

Noi oportunităţi pentru afacerile din Prahova

Presedintele Camerei de Comert si Industrie Prahova, Aurelian Gogulescu,...

Zeci de medicamente scumpe au fost introduse pe lista de compensate sau gratuite

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că, de astăzi,...

Veste bună: Guvernul plafonează preţul gazelor, pentru încă un an

Guvernul României va adopta proiectul de Ordonanţă de Urgenţă...