Intâlnire LMV cu Republica de la Ploiești și Caragiale

Catedra de limba și literatura română și Catedra de matematică de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești organizează o întâlnire a prozatorului și matematicianului Bogdan Suceavă cu elevii liceului, vineri, 26 mai 2017, de la ora 12, pornind de la cel mai recent roman al său, „Republica” (Editura Polirom, 2016), ce are ca subiect revoluția de la Ploiești din 1870 și implicarea tânărului Caragiale.

Alături de dl. Bogdan Suceavă, invitat este și dl. Ovidiu Șimonca, istoric și comentator al vieții artistice și culturale, redactor-șef al hebdomadarului „Observator cultural”.

Întâlnirea va fi moderată de Dan Gulea, critic literar și profesor la Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

Sub genericul „Întâlnirile LMV”, sub care este plasată această discuție, Colegiul Național „Mihai Viteazul” își propune să aducă periodic în fața elevilor o serie de personalități ale vieții culturale românești.

Bogdan Suceavă (n. 1969, Curtea de Argeș), profesor de matematică la California State University, Fullerton, este specialist în geometrie și istoria matematicii; în calitate de scriitor, a debutat în 1990, cu volumul de proză scurtă Teama de amurg. Au urmat volume de poezii (Legende și eresuri, 1995; Năluci și portrete, 2001) și de proză: Imperiul generalilor târzii și alte istorii (2002), Bunicul s-a întors la franceză (2003), Venea din timpul diez (2004; tradus în maghiară, bulgară, engleză, franceză, cehă), Miruna, o poveste (2007; tradus în engleză, italiană, slovenă), Noaptea când cineva a murit pentru tine (2010), Memorii din biblioteca ideală (2013), Să auzi forma unei tobe (2013), Scrisori de la Polul Est (2015). Constant, publică opinii social-politice în Evenimentul zilei.

Membru al PEN Club West USA. Laureat al premiilor Nemira (1993), CopyRo (2002), al Asociației Scriitorilor din București (2008), Rețeaua literară (2010).

 

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...