Evaluarea mărcilor Petrolul a fost finalizată

Evaluatorul mărcilor a depus la Primăria Ploieşti finalizarea comenzii primite de la municipalitate, scrie Jurnalul Prahovean

Astfel, în acest moment primarul Adrian Dobre are obligaţia de a  rezolva o situaţie care trenează de mai bine de zece luni.

Conform documentului depus la Primărie, fiecare marcă valoarează 14.500 de lei.

Deci, nu mai există niciun impediment pentru ca marca Petrolul Ploieşti să fie acordată, provizoriu, până la finalizarea licitaţiei, grupurii Petrolul 52, aşa cum au solicitat suporterii şi oficialii clubului.

Adrian Dobre, în calitate de primar al Ploieştiului, trebuie să rezolve această problemă, iar singura soluţie o reprezintă convocarea unei şedinţe de îndată marţi 6 iunie, şedinţă în care aleşii să aprobe acodarea provizorie a mărcilor, astfel încât Petrolul să se poată înscrie, oficial, în competiţiile organizate de LPF şi FRF

 

Recente

Citeste si...

FUN FEST, ediţia a II-a, la Ploieşti

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 mai, pe scena...

Femeie din Ploieşti arestată pentru violenţă domestică şi tentativă de omor

O femeie din Ploieşti a fost arestată după ce...

Decizie definitivă: Prahova pierde „războiul” pentru Babele şi Sfinxul

Curtea de Apel Ploiești a respins recursul formulat de...