Larisa Iordache – aur la bârnă, după individual compus la Campionatul Mondial Universitar de la Taipei

Larisa Iordache (21 ani) a adus României a doua medalie de aur la Campionatele Mondiale Universitare de la Taipei, miercuri, în finala pe aparate de la sol, după ce, cu o zi în urmă, urcase pe prima treaptă a podiumului în concursul de individual compus.

Gimnasta legitimată de CS Dinamo a fost notată de arbitri cu 13,800 după evoluţia din finala de la sol. Chiar dacă nota a fost mai mică decât cea primită de larisa înn competiţia celor mai complete gimnaste, de marţi (14.050), Iordache a reuşit să se impună la diferenţă minimă în faţa japonezei Asuka Teramoto (13,766) şi a rusoaicei Liliia Akhaimova (13,533 – cu cel mai greu exerciţiu din finală – două zecimi în plus la dificultate faţă de sportivele care au devansat-o pe podium).

Miercuri, românca a avut trei finale pe aparate. Şi-a început evoluţia în ultimul act de la paralele, însă nu a repetat evoluţia bună din calificări, care o propulsase spre finală cu prima notă. De la 14,150, Larisa a scăzut la 13,800 – nota din finala de la paralele – şi a ratat podiumul, clasându-se în final pe poziţia a cincea.

În programul Larisei a urmat finala de la bârnă: a primit o notă mai mare decât în calificări (13,666 faţă de 13,450), însă poziţia în clasamentul finalei a fost acelaşi – trei şi medalie de bronz, care a încălzit-o pentru exerciţiul de aur de la sol.

România se află în prezent pe poziţia a 15-a în clasamentul pe medalii, cu patru medalii, toate aduse de gimnastică: 2 x AUR prin Larisa Iordache – la sol şi individual compus, 2 x BRONZ prin Larisa Iordache – la bârnă şi Andrei Muntean la sărituri.

 

Recente

Citeste si...

Campionatul Mondial: Asia predă civilizaţia pe teren, dar şi în tribune

Imaginile cu fanii japonezi care strâng gunoiul de pe...

Tinerii sub 16 ani vor avea interdicţie totală la reţelele sociale

Premierul britanic Keir Starmer a făcut un anunţul în...