Farul Vechi din Sulina va fi restaurat cu fonduri UE

Consilierii județeni tulceni au aprobat marți, în timpul ședinței în plen, două hotărâri necesare restaurării Farului Comisiei Europene a Dunării (CED) din Sulina, actual muzeu, proiect care urmează să fie finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Cele două hotărâri aprobate în unanimitate cuprinde documentația de avizare a lucrărilor de intervenții și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Punerea în valoare a potențialului istoric prin restaurarea și conservarea obiectivului Farul Vechi Sulina, județul Tulcea", precum și contribuția autorității județene pentru realizarea proiectului.

Restaurarea obiectivului turistic cunoscut și sub numele de Farul CED din Sulina va costa 10.265.280,89 lei, inclusiv TVA, iar cofinanțarea CJ va fi de 205.305,62 lei, inclusiv TVA.

Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, axa prioritară 5.1, Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural.

Cele două hotărâri survin deciziei aprobate la sfârșitul lunii iunie a anului curent de către consilierii județeni prin care obiectivul din Sulina a fost preluat în administrare de CJ de la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) "Simion Gavrilă".

Conform Primăriei orașului Sulina, Farul Vechi, actualul muzeu, a fost construit între anii 1869 și 1870 și reprezintă un simbol al activității desfășurate de CED în cel mai estic oraș al României.

Precursoare a Comisiei Dunării și cunoscută drept prima organizație europeană cu atribuții executive și administrative în politica fluvială de pe Dunăre, CED s-a înființat în anul 1856 și a avut un rol covârșitor în dezvoltarea orașului Sulina, unde a avut un sediu.

Până în prezent, consilierii județeni au mai aprobat hotărâri care vizează restaurarea unor obiective de patrimoniu cu finanțare POR. Printre acestea se află Muzeul de Artă Populară și Etnografie din municipiul Tulcea și Casa Panaghia din orașul Babadag.

Recente

Citeste si...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...

Incendiu la o grădiniţă din Gornet Cricov. Acoperişul clădirii a luat foc

Un incendiu a izbucnit marţi dimineaţă la o grădiniţă...