CONTACT

Fără steliști în fruntea echipei! Suporterii Petrolului cer revenirea lui Vivi Răchită în fruntea clubului!

Avocatul Dragoș Ferariu nu va fi acceptat sub nicio formă în funcția de președinte al clubului Petrolul Ploiești. Mai mult, suporterii Lupilor Galbeni au anunțat că nici Narcis Răducanu nu este dorit în fruntea echipei. Fanii Petrolului cer ca viitorul președinte al clubului să fie "cineva din oraș, care cunoaște foarte bine clubul și care înțelege ce înseamna cu adevărat spiritul Lupilor Galbeni".

Mai mulți suporteri ne-au confirmat că cel care este dorit în fruntea clubului este Vivi Răchită, în prezent antrenorul celor de la Poli Timișoara.

"Vivi a greșit față de noi, la un moment dat. Și noi, suporterii am greșit, față de el. Toți avem orgolii, dar știm să și uităm ce ne-a supărat la un moment dat. Cristi Vlad a greșit și mai tare acum. Trebuie să aducem în fruntea clubului pe cineva care înțelege spiritul Petrolului. Nu vrem nici steliști, nici dinamoviști, nici rapidiști. Vrem pe cineva din oraș și gata cu orice discuție", ne-a declarat unul dintre liderii suporterilor galben-albaștri.

Rămâne de văzut dacă Vivi Răchită va accepta propunerea suporterilor și va reveni în fruntea Lupilor Galbeni, mai ales că a anunțat că se va despărți de Poli Timișoara la finalul campionatului.

Și mai rămâne de văzut cum va fi numit noul președinte al clubului în condițiile în care în noul statut al echipei este stipulat faptul că președinte poate fi numit doar o persoană care face partea din Comitetul Director al clubului, comitet format din Asociația Fondatori, Asociatul Finanțator și Asociatii Susținători (entitate din care fac parte 4 reprezentanți ai Veoliei!)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citește și...

Caz de înşelăciune la un cabinet veterinar din Ploieşti

O nouă înşelăciune a avut loc la Ploieşti, de...

CS alPHa Prahova deschide returul pe teren propriu împotriva CNOPJ Bistrița

Echipa de handbal feminin CS alPHa Prahova va disputa...

Cum te ajută un credit ipotecar să-ți cumperi casa mult dorită

Când te gândești la casa ideală, probabil o proiectezi...

Staţii de aşteptare moderne la Ploieşti. A fost stabilit câştigătorul licitaţiei

Ploieştenii care folosesc transportul în comun vor benefcia de...