Algeria a intrat “pe vârfuri”, dar a încheiat în forţă şi s-a impus în duelul arab cu Iordania

Duelul arab de la Mondial, dintre Algeria şi Iordania a fost unul viu, intens, tipic pentru astfel de echipe.

Debutantă la un campionat mondial, Iordania pleca în meci cu şansa a doua, iar algerienii, cu experienţă la astfel de turnee, dar şi cu jucători în Europa, aveau statutul de favoriţi.

Africanii au intrat, însă, “pe vârfuri”, în acest joc, iar pentru asta au fost taxaţi de iordanieni care au marcat primii şi au condus la pauză cu 1-0.

Perspectiva aurită a unei victorii istorice la Mondial pentru Iordania s-a făcut ţăndări în ultimele 20 de minute. După ce au atacat în valuri în toată repriza a doua, algerienii au punctat de două ori şi au câştigat cu 2-1 şi graţie antrenorului Petkovic care a fost decisiv prin mutările făcute.

Cu cele trei puncte obţinute, Algeria poate spera la calificare, ultimul meci din grupă fiind cu Austria, un eventual rezultat de egalitate calificând, practic, ambele echipe. Iar dacă va câştiga, Algeria se va califica de pe locul al doilea din grupă.

În schimb, Iordania este eliminată matematic şi va juca ultima partidă, cu Argentina doar cu gândul de a se bucura de un meci de gală, la care şi-a obţinut dreptul de a fi invitată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recente

Citeste si...

Ce frumos ar fi dacă s-ar putea să joace mereu Norvegia!

Norvegia – Senegal a fost genul acela de meci...

Faraonii prind tupeu: Egipt bate Noua Zeelandă şi e ca şi calificată în 16-imi

Pentru prima data în istoria fotbalului, Egipt a câştigat...