Vineri, 22 noiembrie 2024 - 5:11:47
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

S-a întâmplat pe 19 februarie 2014


2001 - A murit Stanley Kramer, regizor american de film ("Ghici cine vine la cină", "Corabia nebunilor") (n.29.09.1914).

1999 - Se desfăşoară, pentru prima oară la Bucureşti, cea de-a 26-a sesiune anuală a Conferinţei Permanente a Organizaţiilor Atlantice (SCAO), organism neguvernamental al NATO. Reuniunea are loc sub deviza "NATO - Cea de a 50-a aniversare, viitorul Alianţei Atlantice în secolul XXI. Provocări şi crize".

1997 - A murit Deng Xiaoping, liderul spiritual chinez. El este cel care a ordonat, la 04.06.1989, represiunea mişcării studenţeşti din Piaţa Tienanmen a capitalei chineze (n.22.08.1904).

1992 - A intrat în vigoare Acordul privind reconcilierea, neagresiunea şi cooperarea între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, semnat la 13.12.1991. A fost semnată declaraţia privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.

1990 - A murit Michael Powell, regizor, scenarist şi producător de film britanic (n.30.09.1905).

1980 - A murit Bon Scott, voaclist australiano-britanc (AC/DC).

1970 - Are loc, la Bucureşti, adunarea generală de constituire a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (19-20.02.1970).

1968 - A murit chimistul Eugen Angelescu, membru al Academiei Române (n.1896).

1966 - S-a născut Cindy Crawford, fotomodel, actriţă, moderatoare a unor show-uri televizate.

1964 - România este desemnată, alături de alte state, să facă parte din Comisia specială a ONU însarcinată cu elaborarea principiilor de drept internaţional referitoare la relaţiile prieteneşti de cooperare între state.

1957 - S-a născut Falco (Johan Holzel), vocalist şi compozitor austriac.

1956 - S-a născut Dave Wakeling, vocalist, chitarist şi compozitor britanic (The Beat, General Public).

1955 - S-a născut actriţa americană Margaux Hemingway, fiica celebrului scriitor Ernest Hemingway.

1952 - A murit scriitorul norvegian Knut Hamsun (n.04.08.1859).

1951 - A murit André Gide, romancier, dramaturg, critic literar şi memorialist francez. A fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatura în anul 1947 ("Pivniţele Vaticanului", "Falsificatorii de bani") (n.22.11.1869).

1951 - A murit Henric Stanielevici, critic literar, estetician ("Încercări critice", "Cercetări critice şi filosofice", "Noi studii critice")(n.21.09.1875).

1951 - S-a născut actriţa Maria Ploae ( "Aşteptînd un tren", "Mînia", "Un bulgăre de humă", "Faimosul Paparazzo").

1951 - S-a născut Alan Merrill, vocalist şi basist britanic (Arrows).

1950 - S-a născut Andy Powell, chitarist şi compozitor britanic (Wishbone Ash).

1950 - S-a născut Francis Buchholz, basist german (Scorpions).

1949 - S-a născut Tony Iommi, chitarist britanic (Black Sabbath).

1949 - S-a născut Eddie Hardin, clăpar, vocalist şi compozitor britanic (Spencer Davis Group).

1948 - S-a născut Mark Andes, basist şi vocalist american (Spirit, Jo Jo Gunne, Fireball, Heart).

1943 - S-a născut Timothy Hunt, fizician britanic, laureat, alături de Paul Nurse şi Lee Hartwell, al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2001, pentru descoperirile făcute în domeniul funcţionării creierului şi a sistemului nervos.

1943 - S-a născut Lou Christie (Lugee Alfredo Giovanni Sacco), cântăreţ american.

1940 - S-a născut Smokey (William) Robinson, cântăreţ şi compozitor american (Smokey Robinson & The Miracles).

1939 - S-a născut Czeslaw Niemen (Wydrzycki), muzician jazz/rock polonez.

1936 - S-a născut Bob Engemann, cântăreţ american (The Lettermen).

1936 - S-a născut Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist, ministru al Culturii (1995), membru al Academiei Române (Premiul mondial de poezie "Fernando Riello", Madrid, 1983; Premiul Herder pentru întreaga operă, 1991) (m.06.12.1996).

1911 - S-a născut actriţa britanică Merle Oberon, vedetă a cinematografului anilor 1930-1940 (m.20.10.1979).

1908 - S-a născut Ana Cartianu, traducătoare şi eseistă.

1904 - S-a născut filosoful Mircea Vulcănescu (m.28.11.1952).

1901 - S-a născut Hans Grundig, pictor şi grafician german antifascist. Experienţa lagărelor de concentrare naziste a fost relatată în romanul autobiografic "Între carnaval şi miercurea cenuşii", tradus în limba română în 1963 (m.11.09.1958).

1897 - A murit matematicianul german Karl Weierstrass, unul dintre fondatorii teoriei funcţiilor analitice de variabilă complexă (n.1815).

1894 - S-a născut Sabin Manuilă, statistician, medic, demograf, membru fondator al Academiei de Medicină. A emigrat în SUA după cel de-al doilea război mondial (m.20.11.1964).

1887 - A murit scriitorul olandez Multatuli (pseudonimul lui E.D. Dekker) (n.02.03.1820).

1887 - S-a născut fizicianul Traian Gheorghiu, membru al Academiei Române (m.1968).

1878 - Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano, care încheia războiul ruso-turc. Se recunoştea independenţa României, dar cu sacrificarea Dobrogei, care era cedată Rusiei, iar aceasta îşi rezerva dreptul de a o schimba "cu partea Basarabiei detaşată la 1856".

1876 - S-a născut sculptorul Constantin Brâncuşi, membru post-mortem al Academiei Române. Artist al artei secolului XX, Brâncuşi a exprimat în creaţia sa, esenţializată şi purificată în liniile care o compun, o viziune cu totul nouă asupra lumii, în care sînt regăsite miturile primordiale ale omenirii, dar şi elementele inconfundabile ale artei populare româneşti (m.16.03.1957).

1866 - A apărut lucrarea cercetătorului ceh Gregor Mendel "Cercetări asupra plantelor hibride", în care sînt formulate legile fundamentale ale eredităţii ("legile lui Mendel").

1864 - S-a născut Artur Gorovei, poet şi prozator, unul dintre cei mai mari folclorişti români (m.20.03.1951).

1841 - S-a născut Felipe Pedrell, compozitor, muzicolog, folclorist, fondator al şcolii naţionale muzicale spaniole (m.19.08.1922).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro