2001 - Parlamentul României a adoptat hotărârea de participare a ţării, ca aliat al NATO, la lupta împotriva terorismului, inclusiv prin mijloace militare, dacă va exista o cerere în acest sens, ca urmare a atacului de la 11 septembrie 2001.
2000 - A murit Ann Doran, actriţă americană de film (n.1911).
2000 - Au început, la Târgu Jiu, lucrările de restaurare la “Coloana Infinitului”.
1996 - A murit actorul Ştefan Mihăilescu-Brăila (n.03.02.1925).
1994 - Cu ocazia vizitei oficiale în România a preşedintelui Republicii Armenia, Levon Ter-Petrosian, a fost semnat “Tratatul privind relaţiile de prietenie şi colaborare între România şi Armenia”.
1990 - A murit Ioana Radu, interpretă de neuitat a romanţelor.
1975 - S-a născut fotbalistul Laurenţiu Reghecampf.
1967 - Ministrul Afacerilor Externe al României, Corneliu Mănescu (m. 26.06.2000), a fost ales preşedinte al celei de-a XXII-a sesiuni a Adunării Generale a ONU; a fost pentru prima dată când un reprezentant al unei ţări socialiste era ales în această funcţie.
1961 - A murit Lucia Sturza Bulandra, una dintre marile figuri ale scenei româneşti, de neuitat în roluri de compoziţie din dramaturgia universală şi naţională, spirit organizatoric, talent pedagogic ce a format generaţii întregi de actori: Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc; din 1947 până la sfârşitul vieţii a fost directoarea Teatrului Municipal din Bucureşti, astăzi Teatrul L.S.Bulandra (n.25.08.1873).
1958 - S-a născut Lita Ford, vocalistă şi compozitoare britanică.
1957 - S-a născut Rusty Egan, compozitor şi baterist britanic (Rich Kids, Visage).
1955 - S-a născut Rex Smith, actor şi cântăreţ american.
1952 - S-a născut Nile Rodgers, chitarist, compozitor şi producător american.
1949 - S-a născut Twiggy, actriţă, model şi cântăreaţă britanică.
1948 - S-a născut actorul şi regizorul britanic Jeremy Irons (“Lolita”, “Callas forever”).
1947 - S-a născut Lol (Lawrence) Creme, chitarist, cântăreţ, compozitor şi producător video britanic (10cc).
1946 - S-a născut John Coghlan, baterist britanic (Status Quo).
1945 - S-a născut Freda Payne, cântăreaţă americană de jazz şi soul.
1945 - S-a născut David Bromberg, chitarist american de studio.
1940 - S-a născut Paul Williams, compozitor, cântăreţ şi actor american.
1940 - S-a născut Bill Medley, vocalist şi compozitor american (Righteous Brothers).
1934 - URSS a devenit membru al Ligii Naţiunilor.
1931 - S-a născut regizoarea maghiară Marta Meszaros (din filmografie: “Adopţiune”, “Jurnal pentru iubirile mele”).
1928 - Premiera primului film de desen animat cu sonor, “Steamboat Willie”; produs de Walt Disney, filmul are ca protagonist un şoricel numit Mickey, inventat în 1927 de către prietenul lui Disney, Ub Iwerks.
1927 - S-a născut Nick Massi (Nicholas Macioci), basist american (Four Seasons).
1926 - S-a născut Nini (Celeste) Rosso, trompetist şi compozitor italian.
1921 - S-a născut Billy Ward, pianist şi vocalist american (Dominoes).
1919 - A fost înfiinţată Opera Română din Cluj; spectacolul inaugural a avut loc la 25.05.1920 cu opera “Aida” de G. Verdi; clădirea Operei din Cluj face parte din patrimoniul cultural naţional, fiind declarată clădire monument istoric şi de artă.
1912 - A murit poetul român N. Burlănescu-Alin (n.14.08.1896).
1909 - A murit Nicolae Hurmuzaki, om politic român, membru de onoare al Academie Române (n.19.03.1826).
1904 - A apărut, la Bucureşti, săptămânalul satiric «Furnica ”; apare, cu întreruperi, până în 1930.
1903 - S-a născut poetul român Marcel Breslaşu (“Cântarea Cântărilor”) (m.29.09.1966).
1895 - Împăratul Franz Joseph I i-a graţiat pe memorandişti, sub presiunea opiniei publice europene şi ca urmare a intervenţiilor diplomatice ale României.
1895 - Inaugurarea podului de la Cernavodă care, la acea dată, era cel mai mare complex de poduri din Europa şi al treilea ca lungime din lume; a fost proiectat şi construit, începând cu anul 1880, de către inginerul Anghel Saligny (19.09/1.10).
1887 - S-a născut fizicianul român Eugen Bădărău (la Ismail, azi Ucraina). A iniţiat în cadrul Institutului de Fizică, Universitatea din Cernăuţi, primele cercetări din ţara noastră cu privire la descărcările de gaze, devenind un pionier în domeniul fizicii plasmei; a fost fondatorul primei şcoli de descărcări în gaze şi de fizica plasmei; a fost membru fondator al Academiei de Ştiinţe din România şi membru al Academiei Române (m.11.03.1975).
1879 - Stabilirea de relaţii diplomatice între România şi Bulgaria.
1873 - S-a născut Ludovic Dauş, prozator, poet, dramaturg, director al Teatrului Naţional din Chişinău, preşedinte al Ateneului Român (m. 1953).
1802 - S-a născut Lajos Kossuth, conducătorul revoluţiei maghiare de la 1848 (m.20.03.1894).