Exmatriculate pentru că ofereau sex oral pentru 80 de cenţi minutul

feteTrei fete din Australia s-au amuzat înregistrând un clip în care promovau „fundaţia sexului oral”. Conducerea liceului din Adelaide la care ele învăţau n-a gustat gluma.

În ciuda mesajului aparent al aşa-zisului spot publicitar, Nina, Teresa şi Aisha au dorit să atragă atenţia asupra problemei reprezentate de infracţiunile cu tentă sexuală, chiar dacă într-o notă umoristică: „Astfel îi oprim pe bărbaţi să mai violeze, pentru că beneficiază deja de plăcerile oferite de noi”, spune una dintre fete în înregistrare.

„Fundaţia” lor şi-a propus să strângă bani într-un mod plăcut: „Oferim sex oral pentru 80 de cenţi pe minut”, afirmă ele, încercând să imite tonul unui agent de vânzări. Tinerele acceptă şi donaţii online, ca orice organizaţie caritabilă care se respectă, şi oferă spre vânzare şi o serie de produse utile în timpul sexului oral.

Pentru abonaţi, ele prestează gratis, dar pe bani, după cum spun fetele, ironizând faptul că orice promoţie implică o serie de costuri ascunse. Iar la final „toţi băieţii pot obţine toate fetele de care au nevoie, iar fetele… pot căpăta experienţă”, glumesc cele trei.

Recente

Citeste si...

Cum a ajuns Petrolul mai rău de la an la an şi de ce nu e nimeni de vină

După revenirea în prima ligă, în mai 2022,  Petrolul...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...