Incendiu în Delta Dunării

incendiu_delta_dunariiUn incendiu a izbucnit, miercuri seară, în apropierea comunei constănţene Istria, în zona Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării şi, potrivit pompierilor, ard stuful şi vegetaţia uscată de pe o suprafaţă de circa 20 de hectare.

Primarul comunei Istria, Ioan Herdean, a declarat că incendiul iscat ”nu reprezintă un pericol pentru locuitorii comunei, focul fiind practic între lacuri, la 7-8 kilometri de Istria”.

Potrivit primarului, incendiul afectează vegetaţia de pe circa 50-60 de hectare, ”din loc în loc”, fiind vorba de resturi de stuf rămase în urma recoltării. Ioan Herdan acesta neexcluzând ipoteza ca cineva să fi provocat intenţionat focul.

”Dacă stuful nu era recoltat, atunci focul ar fi fost un pericol pentru comună. În condiţiile date, sigur va putea fi stins. (…) În zona incendiului, între lacul Nuntaşi şi lacul Sinoe, nu sunt nici animale, nici păsări ale sătenilor”, a menţionat edilul comunei Istria.

Potrivit acestuia, ruinele Cetăţii Histria sunt la circa 5 kilometri depărtare de incendiu.

Ioan Herdean a declarat că pentru stingerea focului acţionează două maşini de pompieri ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea şi o autospecială pe care o deţin în comun administraţiile comunale de la Istria şi Corbu, precum şi voluntari din cele două comune care se află în apropierea zonei incendiului.

Reprezentanţi ai ISU Dobrogea au declarat că pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 18,00 pentru a interveni lângă lacul Nuntaşi, două autospeciale deplasându-se la faţa locului.

Recente

Citeste si...

Cum a ajuns Petrolul mai rău de la an la an şi de ce nu e nimeni de vină

După revenirea în prima ligă, în mai 2022,  Petrolul...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...