Naţionala feminină a ratat sferturile Campionatului Mondial de Handbal din Brazilia

handbalNaţionala feminină de handbal a României, medaliată cu bronz la Campionatul European de anul trecut, a ratat luni calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Brazilia, după ce a fost învinsă, într-un final dramatic, de Croaţia, cu scorul de 28-27 (15-18), la Sao Bernardo, în optimile de finală.

Echipa noastră a avut un început ezitant de meci şi a fost condusă cu 2-0 (min. 2), 5-2 (6) şi 8-6 (12), dar a revenit apoi în meci şi a marcat de patru ori la rând, preluând conducerea cu 10-8 (16). România, la cel mai bun joc al său la competiţia din America de Sud, a condus ostilităţile şi a intrat la pauză cu un avantaj de trei goluri, 18-15, după ce a ratat şi o aruncare de la 7 metri în prima parte.

România s-a desprins la patru goluri în debutul reprizei secunde, 19-15 (31), dar apoi a avut o cădere concretizată cu cinci goluri consecutive ale croatelor, 19-20. La scorul de 21-20 pentru adversare, în min. 43, instalaţia de iluminare a sălii din Sao Bernardo s-a defectat şi meciul a fost oprit din cauza lipsei de luminozitate pentru circa 20 de minute. La reluarea jocului, tricolorele au reuşit egalarea şi au trecut în avantaj, 22-21 (46). Croaţia a condus şi ea cu 25-24 (52), dar trei goluri consecutive ale României au dus în avantaj echipa lui Radu Voina la 27-25 (55). Finalul a fost dramatic, dar, din păcate, jucătoarele noastre nu au rezistat presiunii, au comis greşeli şi Croaţia a punctat de trei ori, câştigând cu 28-27.

Croaţia a reuşit calificarea în premieră în sferturile unui Campionat Mondial şi totodată prima victorie în faţa României, după 8 succese consecutive ale tricolorelor. În sferturi, Croaţia va întâlni Norvegia.

România revine prematur acasă, după o evoluţie sub aşteptări la Mondialul brazilian.

Recente

Citeste si...

Cum a ajuns Petrolul mai rău de la an la an şi de ce nu e nimeni de vină

După revenirea în prima ligă, în mai 2022,  Petrolul...

Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare viteză, începând cu anul viitor

Compania Wizz Air va oferi pasagerilor internet de mare...

Podul de la Telega intră în reparaţii. Circulaţia va fi restricţionată

Lucrările de reparaţii la podul de peste Doftana, aflat...

Operaţiunea Jupiter, un nou episod: 51 de acţiuni operative la nivel naţional

În această dimineaţă sunt în desfășurare 51 de acțiuni...