Vineri, 22 noiembrie 2024 - 5:09:56
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

S-a întâmplat pe 1 iulie


1iulie2005 - Intră în circulaţie leul nou, urmând ca până la 31 decembrie 2006 leii vechi să circule în paralel cu cei noi. Aceasta reprezintă a doua etapă a denominarii şi începând cu această dată 10.000 lei vechi vor fi preschimbaţi pentru un leu nou.

2000 - A murit actorul american Walter Matthau (“Afurisitul de telefon”, „Floarea de cactus”) (n.01.10.1920).

1999 - A murit compozitorul şi criticul muzical Vasile Ijac (n.11.02.1899).

1993 - A intrat în vigoare în România taxa pe valoare adaugată (TVA) şi liberalizarea completă a preţurilor.

1974 - A murit Juan Domingo Perón, preşedinte în două rânduri al Argentinei (1946–1955; 1973–1976). A fost unul dintre politicienii cei mai influenţi ai Americii Latine, în secolul XX. Mişcarea politică iniţiată de el, cu accente sociale populiste şi desemnată drept o posibilă a treia cale alături de capitalism şi socialism (aşa–numitul peronism), a constituit un model urmat de numeroase ţări aflate în curs de dezvoltare (n.08.10.1895).

1961 - S-a născut Diana Frances Spencer la Park House (m.31.08.1997).

1961 - S-a născut Vito Bratta, chitarist şi compozitor american (White Lion).

1960 - S-a născut Evelyn "Champagne" King, cântăreaţă americană.

1952 - S-a născut Leon Chancler, baterist american (Herbie Hancock,Santana, Flora Purim, O'Jays, Crusaders).

1952 - S-a născut Dan Aykroyd, actor, cântăreţ şi compozitor canadian (The Blues Brothers).

1951 - S-a născut Fred Schneider, clăpar şi vocalist american (B 52s).

1949 - S-a născut John Farnham, vocalist britanic (Little River Band).

1948 - S-a născut Valeriu Tabără, politician român.

1948 - S-a născut John Ford, basist, vocalist şi compozitor britanic (Strawbs, Hudson Ford).

1947 - S-a născut Marc Benno, compozitor, chitarist, vocalist şi clăpar american (Asylum Choir, Leon Russell).

1946 - S-a născut June Monteiro, vocalist american (Toys).

1945 - S-a născut Deborah Harry, vocalistă, compozitoare şi actriţă americană (Blondie).

1941 - S-a născut Alfred G. Gilman, profesor american, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină.

1939 - S-a născut Delaney Bramlett, chitarist, vocalist şi compozitor american (Delaney, Bonnie & Friends).

1936 - S-a născut James Cotton, bluesman american.

1934 - S-a născut Sydney Pollack, regizor, producător, actor american.

1917 - A murit Titu Maiorescu, fondatorul grupării literare şi politice "Junimea", întemeietor al criticii româneşti moderne, membru fondator al Societăţii Academice Române (n.15.02.1840).

1911 - S-a născut Alvino Rey (Alvin McBurney), chitarist şi şef de orchestră american.

1646 - S–a născut Gottfried Wilhelm Leibnitz, filosof, matematician, fizician german (m.14.11.1716).


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro