Înaintea partidei directe de joi, Gigi Mulţescu, antrenorul Petrolului Ploieşti, s-a plâns de avantajul Stelei.
Mai exact, tehnicianul prahovenilor este nemulţumit de faptul că echipa sa, care a jucat luni (3-1 cu CS Mioveni) are o zi mai puţin de odihnă în comparaţie cu Steaua, care a evoluat duminică (1-1 cu Rapid).
”Suntem evident discriminaţi din punct de vedere al programului. Suntem victimele unor jocuri de culise, legea o fac cei puternici. Într-un final în care fiecare zi de odihnă contează enorm, Petrolul e discriminată. Steliştii au o zi în plus de recuperare faţă de noi. Apoi, de ce nu puteam să jucăm peste două etape, cu Astra, luni, ca să avem şi noi o zi de odihnă în plus?”, a declarat Gigi Mulţescu.
Petrolul Ploieşti este implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, în timp ce Steaua continuă să creadă că poate câştiga titlul de campioană.