Christine Lagarde, directorul Fondului Monetar Internaţional care a fost numită în această funcţie după ce predecesorul ei, Dominique Strauss-Kahn, a demisionat în urma unui scandal sexual, a avut parte de o percheziţie în apartamentul său din Paris, în cadrul anchetei ce-l priveşte pe omul de afaceri Bernard Tapie.
Autorităţile franceze au descins marţi în apartamentul din Paris al actualului director al FMI, Christine Lagarde, în cadrul unei anchete privind nişte plăţi compensatorii despre care se crede că au fost acordate ilegal de către Lagarde unui om de afaceri francez, susţinător al fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy, informează euronews.com.
Este vorba, concret, despre o afacere din 2008, în care omul de afaceri Bernard Tapie ar fi primit aceste copmpensaţii de la Lagarde, care era în vremea aceea ministru de Finanţe. În această anchetă, Lagarde este bănuită că ar fi procedat ilegal aprobându-i lui Tapie suma de 285 de milioane de euro pentru un arbitraj privind vânzarea Credit Lyonnais Adidas.
Este vorba despre un proces care a început între Tapie şi statul francez şi a durat 19 ani. Lagarde a intervenit apoi ca ministru al Finanţelor şi a cerut trecerea la procedura extrajudiciară de arbitraj. Judecătorii care compuneau panelul de arbitraj au decis ca statul francez să plătească acele compensaţii.