Elena Udrea, fost ministru al Turismului, vrea să fie eliberată condiţionat din penitenciar. Ea a depus o cerere oficială în acest sens la Judecătoria Ploieşti, iar primul termen în proces a fost stabilit pentru 19 iunie.
Decizia vine după ce instanţa i-a recunoscut aproximativ opt luni deja executate în diverse forme – fie în arest preventiv, fie în arest la domiciliu, în România, Costa Rica şi Bulgaria. Astfel, aceste perioade au fost scăzute din pedeapsa totală de şase ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute”.
Udrea execută pedeapsa la Penitenciarul Târgşor, unde a ajuns în 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria. Iniţial, a fost condamnată definitiv în 2018, dar a fugit din ţară înainte de pronunţare. A fost arestată mai întâi în Costa Rica, apoi din nou în Bulgaria, de unde a fost adusă înapoi în România.
În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea este acuzată că a direcţionat bani publici către firme şi persoane apropiate, în schimbul unor beneficii financiare directe sau pentru partidul PDL. Prejudiciul total estimat: 3 milioane de euro.
Deşi instanţa a acceptat scăderea celor opt luni din pedeapsă, DNA a contestat decizia, iar apelul se va judeca pe 30 iunie, la Curtea de Apel Ploieşti.
În funcţie de ce vor decide magistraţii, Udrea ar putea fi eliberată în perioada următoare.