Două vieţi atârnă de un fir de păr în urma unui incident şocant petrecut joi, 24 iulie, în localitatea Săhăteni din judeţul Buzău. Doi bărbaţi, cu vârste estimate între 40 şi 50 de ani, au căzut într-un buncăr plin cu cereale, în condiţii care urmează să fie clarificate de autorităţi.
În doar câteva minute, zona s-a umplut de sirene: pompierii militari de la Detaşamentul Mizil au intervenit cu mai multe autospeciale, însoţiţi de echipaje medicale SMURD şi două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Misiunea a fost una extrem de riscantă, iar fiecare secundă a contat.
Bărbaţii au fost extraşi de salvatori în stare de inconştienţă, iar în aceste momente sunt resuscitaţi de medici chiar la faţa locului. Situaţia este gravă, iar autorităţile continuă lupta pentru a le salva vieţile.
Ancheta va scoate la iveală dacă vorbim despre un accident de muncă, o neglijenţă sau o defecţiune tehnică.