Banca Naţională a României a reacţionat după ce mai mulţi lideri politici au vorbit despre o implicare a multinaţionalelor în manifestaţiile anti-Guvern. Invitat la Digi24, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, a declarat că „ar fi o greşeală fatală” atunci când a fost întrebat dacă ar putea avea de suferit multinaţionalele.
„Cred că e deplasată o asemenea anchetă. La BNR nu vrem să intrăm intr-o astfel de retorică. E o retorică legată de multinaţionale care depăşeşte poate problema fundamentală care ţine de repartiţia profiturilor, de circulaţia capitalului. E o problemă transnaţională asta”, a declarat Dan Suciu, în emisiunea „24 de minute”, la Digi24.
La începutul săptămânii trecute, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că aşteaptă în continuare de la preşedintele Comisiei de constrol SRI, Adrian Ţuţuianu, colegul său de partid, informaţii despre implicarea multinaţionalelor în protestele împotriva ordonanţei de urgenţă 13 care modifică codurile penale.
„Personal, mi s-a părut ciudat ca un şef de bancă cu capital străin să protesteze împotriva Guvernului. Am auzit tot felul de zvonuri la televiziune cum corporaţii multinaţionale, chiar şi naţionale, au finanţat şi au stimulat şi au îndemnat proprii angajaţi să iasă la acest manifestaţii”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Întrebat dacă are şi dovezi în acest sens, Dragnea spus că aşteaptă informaţii de la Adrian Ţuţuianu.
Preşedintele Comisiei SRI, PSD-istul Adrian Ţuţuianu, a declarat în urmă cu aproximativ trei săptămâni că a cerut serviciului de informaţii să verifice informaţiile cu privire la implicarea în proteste a unor companii cu capital străin, dar şi românesc.
BNR despre anchetarea multinaţionalelor: „O greşeală fatală!”
27 februarie 2017

Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
DNA recepţie? Vivi Răchită- autodenunţ public la o televiziune naţională, in legătură cu Stadionul Ilie Oană!
-
60.000 de lei este prejudiciul creat de fostul director Marian Nistor, in visteria Pieţei Centrale din Câmpina. Cum va fi recuperat?
-
Copil cu febră, trimis acasă de la Spitalul de Pediatrie Ploiesti! Mămica, uimită de lipsa de empatie a cadrelor medicale!
-
IMORAL! Seful Poliţiei Locale Ploiesti si-a recuperat permisul reţinut de poliţisti după ce a fost prins de radar!
-
Consiliul Local Câmpina, informat despre "gaura" de la Piaţa Centrală. De la cine vor fi recuperate penalităţile impuse de ANAF?
-
Petrolul a intrat in zodia...gafelor
-
A reuşit! Volosevici a ingropat termoficarea la Ploieşti! Când demisionaţi dle primar?
-
RASP cere Poliţiei Locale amendarea Blue Planet pentru că nu a deszăpezit Ploiestiul
-
FOTO/ VIDEO Ploiestiul paralizat de prima ninsoare! Volosevici ocupat de apararea Parcului Municipal de CJ, a uitat de deszăpezirea orasului!
-
SOCANT! Marian Costea, preşedinte Astra Giurgiu: "As dori să atrag atenţia petrolistilor asupra caracterului noului director sportiv al Petrolului"
Anul - ediţia nr. 3197
Copyright © 2011 - 2023 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2023 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 februarie 2023
Autentificare
Autentificare