Scumpirea din ultima perioadă a ouălor se vede în creşterea inflaţiei. Şi nu sunt singurele produse alimentare ale căror preţuri au crescut. Producătorii nu au veşti prea bune. Costurile vor continua să urce pentru că, spun ei, cresc tarifele la energie, carburanţi şi cheltuielile cu salariile.
„După toate scumpirile repetate am ajuns într-o situaţie atipică: avem o omletă din trei ouă - costă 6 lei, iar o friptura din pui - 8 lei, iată o diferenţă extrem de mică între cele două preparate”, relatează Roxana Vântu, reporter Digi24.
Cel mai mare producător din regiunea Moldovei, care livrează zilnic 650.000 de ouă, a scumpit produsele cu câţiva bani doar în ultimele zile. Astfel de scumpiri au apărut încă din vară şi în vestul Europei, afectat de criza pesticidelor. Ouăle costă mai mult cu până la 40% în unele statele comunitare, la noi cu 24%.
„Foarte mulţi producători din Europa şi-au închis activitatea. Şi scăderea temperaturilor este un factor”, spune Teodor Neculiţă, medic veterinar.
Majorarea preţului de la noi a contribuit la creşterea inflaţiei.
„E adevărat că preţurile la ouă au crescut peste tot în UE, nu numai în România, dar vă spun că deplasarea distribuţiei către dreapta ilustrează ponderea în creşterea pe care o au în coşurile de consum bunurile şi serviciile care înregistrează scumpiri”, afrimă Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.
- Au ajuns zece ouă cât un kilogram de carne de pui, exagerat. Au dat doi lei la salarii, la pensii şi au sărit preţurile la toate.
Şi preţul untului s-a dublat. Un pachet de calitate, cu 82% grăsime, costă acum 12 lei, faţă de 7-8 lei în vară.
Preţul ar trebui să mai scadă din februarie anul viitor. Asta doar dacă nu vor creşte şi costurile de producţie între timp, după scumpirea carburanţilor şi majorarea salariului minim.
„Consumatorul are două variante, ori umblă la portofel cu 50%, ori se abţine 3-4 zile pe săptămână să mănânce unt”, afirmă Dorin Cojocaru, preşedintele APRIL.
Vom da mai mult şi pentru o franzelă de pâine. S-a scumpit energia şi au crescut cheltuielile cu salariile plătite muncitorilor, spun oficialii patronatului din domeniu. În ultimul an, produsele de panificaţie s-au scumpit cu aproximativ 1%.
În România, o omletă a ajuns să coste aproape cât o friptură
10 noiembrie 2017
Din aceeaşi categorie:
O multinaţională din Cluj angajează IT-şti care pot lucra de acasă, salarii lunare: 10.000 de dolari
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare