Joi, 28 martie 2024 - 10:56:49
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Gaze mai ieftine - reţeta bulgară şi cea maghiară


18 ianuarie 2013

În timp ce la noi facturile la gaze sunt tot mai mari, la vecinii din sud şi din vest costurile pentru încălzirea locuinţelor sunt în scădere. Care e secretul?

La 15 septembrie 2012, preţul gazelor naturale a crescut cu 5% pentru consumatorii casnici şi cu 10% pentru cei industriali. Anul acesta, urmează noi scumpiri: cel mai probabil cu 8% în iulie şi 2% în octombrie pentru populaţie şi cu 5% în aprilie, 5% în iulie şi 3% în octombrie pentru firme.

La sud de Dunăre, direcţia este exact opusă: preţurile la gaze vor scădea cu circa 10% începând din această lună. Asta după ce autorităţile de la Sofia au decis să reducă nivelul accizelor cu 10%, dar mai ales după ce Bulgaria şi Gazprom au semnat, în noiembrie, acordul final privind proiectul gazoductului South Stream. Documentul a fost dublat de o înţelegere potrivit căreia Bulgaria va primi o reducere de 20% la preţul gazelor naturale furnizate de gigantul rus (circa 90% din totalul consumului intern) pentru următorii zece ani. „Ne-am înţeles asupra unor preţuri mai mult decât preferenţiale pentru Bulgaria“, a declarat presei Alexey Miller, CEO al Gazprom.

Opoziţia socialistă a criticat acordul, despre care a spus că nu face decât să crească dependenţa pe termen lung de gazul rusesc. „Temerile noastre s-au confirmat: Bulgaria va pierde ruta clasică de livrare prin Ucraina şi va primi gaze doar prin intermediul South Stream, ceea ce este o lovitură pentru diversificarea surselor de alimentare a pieţei interne“, crede Petăr Dimitrov, fost ministru al Energiei. Unele voci pun scăderea preţurilor la gaze şi energie termică şi pe seama faptului că 2013 este an electoral în Bulgaria, însă alţii afirmă că acest lucru este doar o coincidenţă.

O măsură similară a fost luată recent şi la Budapesta: de la 1 ianuarie 2013, preţurile gazelor naturale, electricităţii şi energiei termice pentru populaţie au scăzut cu 10%. Guvernul ungar vrea ca o nouă reducere, de aproximativ 10%, să aibă loc în aprilie. Micşorarea costurilor la energie (care iniţial trebuia suportată de producători şi distribuitori) va fi acoperită de un grup de mari companii din industrie.

Premierul maghiar Viktor Orban a anunţat că vrea să transforme distribuţia de energie către populaţie într-o activitate nonprofit, însă firmele din domeniu spun că deja au pierderi şi fără reducerile impuse de stat. „O nouă povară pentru acest sector, actualmente neprofitabil, ar putea face imposibilă continuarea activităţii“, a declarat purtătorul de cuvânt al GDF Suez Ungaria, în timp ce Attila Vago, analist la Concorde Securities, crede că decizia distorsionează piaţa.

„Pierderile companiilor energetice vor creşte, şi firmele vor decide să nu mai investească într-un mediu atât de reglementat, ceea ce ar putea duce la probleme de siguranţă a furnizării pe termen lung“, a declarat acesta. Unii experţi cred că exact aceasta este şi dorinţa puterii de la Budapesta, care va naţionaliza companiile energetice atunci când îşi vor fi pierdut mult din valoare şi vor fi scăzut puternic calitatea serviciilor.

În ciuda ieftinirilor prin mijloace mai mult sau mai puţin discutabile, ungurii şi bulgarii vor plăti în continuare un preţ al gazelor naturale cu peste 50% mai mare decât noi. Poate şi pentru că, spre deosebire de ei, care importă cea mai mare parte a gazelor consumate de la Gazprom (6,3 miliarde de metri cubi Ungaria şi 2,8 miliarde de metri cubi Bulgaria în 2011), noi ne-am asigurat în 2011 şi 2012 cam 75% din consum din producţia internă, la costuri de circa trei ori mai mici decât ale Gazprom.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro