Marţi, 19 martie 2024 - 4:35:25
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


MFP: 5.700 de salariaţi din sector vor beneficia de salarii mărite, în medie, cu 22%


1 noiembrie 2015

Aproximativ 5.700 de salariaţi din Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Achiziţii Publice vor beneficia de majorarea salariilor de bază, în medie, cu 22%, se arată într-un comunicat al MFP transmis, vineri

‘În corelaţie cu atribuţiile şi complexitatea lucrărilor de la nivelul MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ANAP, pe de o parte, şi riscurile care pot interveni în lipsa unei salarizări corespunzătoare a acestora, pe de altă parte, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 47/ 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare s-a instituit acordarea personalului din cadrul MFP, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAP a unei majorări salariale similare celei prevăzute la art. 2 alin.(1) din Legea nr.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare’, se menţionează în comunicat.

Potrivit MFP, activităţile complexe din instituţiile menţionate precum şi imperativul asigurării unei stabilităţi a personalului specializat din cadrul acestora justifică acordarea unei majorări salariale prin acordarea unui număr de 25 de clase de salarizare succesive.

Acordarea acestei majorări salariale este de natură sa creeze o salarizare similară cu personalul din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, care are atribuţii în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile, dată fiind complexitatea similară a activităţilor desfăşurate şi care, în prezent beneficiază de până la 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, conform Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare. În plus, o egalizare a salarizării între aceste instituţii publice este necesară, deoarece nu trebuie să existe o diferenţă între cele doua categorii de bugete, naţional şi cel al Uniunii Europene, si nici între activităţile aferente funcţiilor acestor instituţii publice’, se subliniază în comunicat.

În comunicat se mai precizează că MFP este organizat şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul finanţelor publice.

‘Realizarea principalelor funcţii ale MFP, precum cele de strategie în domeniul fiscal-bugetar, contabilitate publică şi datorie publică, de sinteză şi reglementare, de reprezentare a statului şi a Guvernului României în plan intern şi extern, de prognoza prin care se asigură elaborarea de studii şi prognoze pe termen scurt, mediu şi lung privind evoluţia economiei româneşti, de concepţie bugetară şi fiscală, de administrare a veniturilor statului, de administrare a datoriei publice, nu pot fi îndeplinite decât prin menţinerea unei continuităţi a personalului structurilor care, prin atribuţiile lor, realizează aceste funcţii extrem de importante ale Guvernului’, se subliniază în documentul citat.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Clinica Roua


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 18 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro