Un cartier nou, construit de la zero, ar trebui să însemne mai mult decât nişte blocuri şi locuri de parcare betonate. Din păcate, mulţi dezvoltatori imobiliari din Ploieşti ignoră confortul locatarilor, sacrificând facilităţi precum locuri de socializare sau spaţii cu destinaţie comunitară pentru a construi şi mai multe apartamente generatoare de profit. Cumulate, aceste absenţe duc la descurajarea implicării civice şi a spiritului comunitar, adică a elementelor esenţiale pentru creşterea calităţii vieţii locuitorilor.
În ultimii zece ani, în Ploieşti au apărut mai multe cartiere noi. Cu câteva excepţii, dezvoltatorii imobiliari au preferat să folosească fiecare metru pătrat de teren pentru a construi locuinţe, fără să ţină seamă de nevoile social-comunitare ale viitorilor locatari.
Astfel, din cele mai multe ”rezidenţiale” din municipiu lipsesc spaţiile comune de socializare, precum bănci sau chioşcuri unde locatarii ieşiţi la plimbare să poată interacţiona. Aşadar, chiar dacă au plătit sume importante pentru o locuinţă nouă, proprietarii de apartamente nu beneficiază de o infrastructură comunitară cu mult diferită de cea din blocurile comuniste.
În aceeaşi situaţie se regăsesc şi copiii locatarilor din cartierele noi, care nu au la dispoziţie decât cel mult un loc de joacă, de dimensiuni reduse, amenajat doar să dea bine în materialele publicitare ale dezvoltatorilor imobiliari. Ca să nu mai vorbim de măsuri minimale pentru asigurarea siguranţei pe domeniul comun.
Cu o singură excepţie, niciunul dintre dezvoltatorii cartierelor construite în ultimii ani în Ploieşti nu a luat măsuri minimale pentru siguranţa locatarilor. Ideea de acces controlat, teren împrejmuit şi protejat posturi de pază care să supravegheze nu doar accesul în cartier, ci şi ce se întâmplă pe teritoriul acestuia, a fost probabil prima la care au renunţat majoritatea constructorilor noilor ansambluri rezidenţiale.
La fel, deşi mişcarea şi sportul nu ţin cont de vârstă, din cartierele noi din Ploieşti lipsesc şi alte facilităţi precum terenuri sau săli de sport. De exemplu, în zona Giuleşti din Capitală se construieşte acum Aqua City, un cartier rezidenţial care va oferi viitorilor locatari numeroase oportunităţi de petrecere a timpului liber, precum: centru SPA, cu jacuzzi şi saune, sală de fitness şi kinetoterapie, parc de 3400 mp, locuri de joacă, grădiniţă, terenuri de sport si agrement.
Cum vedem modele de succes în imediata noastră vecinătate, nu putem să nu ne întrebăm: la Ploieşti de ce nu se poate?
Majoritatea cartierelor noi ale Ploieştiului nu diferă cu mult de cele din perioada comunistă
25 august 2022
- Tags:
- mrs ploiesti,
- cartiere ploiesti
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Bărbat din Ploieşti, reţinut după un incident violent asupra fostei soţii, deşi se afla sub control judiciar
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
Anul - ediţia nr. 3793
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 15 iulie 2025
Autentificare
Autentificare