Preşedintele Senatului critică dur reacţiile DNA, CSM şi ale preşedintelui României în Cazul Şova. Tăriceanu susţine într-un comunicat de presă că Senatul României a acţionat legal şi că nu există nici un conflict de natură constituţională. El mai spune că dacă DNA are suficiente probe pentru arestare, atunci are suficiente şi pentru trimitere în judecată a senatorului PSD şi deci nimic nu împiedică actul de justiţie:
"În calitate de preşedinte al Senatului am obligaţia să apăr independenţa sa în raport cu celelalte puteri ale statului şi să contribui la refacerea prestigiului acestei instituţii. Exprimarea unor critici publice la adresa Senatului venite dinspre presă, dinspre reţele de socializare, dinspre cetăţenii care au tot dreptul să se exprime liber, şi chiar dinspre partide politice sunt absolut normale. Nu pot fi însă de acord cu critici publice venite dinspre alte autorităţi ale statului sau componente ale acestora. Sper ca prezenta să îndemne la meditaţie din partea celor vizaţi şi la renunţarea formulei atacurilor publice între autorităţi, în folosul unui dialog instituţionalizat din care să găsim soluţii la problemele existente.
Prin semnificaţia lor, prin amploarea lor şi prin implicarea mai multor autorităţi ale statului, evenimentele generate de votul din Senat privind cazul Şova au depăşit cadrul speţei în sine. Reacţiile unor autorităţi implicate în acest caz ar fi trebuit canalizate pentru revenirea la echilibru şi la respectarea principiului separaţiei puterilor în stat, principiu abandonat de aproape 10 ani, lucru care nu s-a întâmplat. Este motivul care m-a determinat să dau publicităţii această declaraţie politică.
Înaintea oricăror comentarii, ţin să subliniez că, după votul de miercuri din Senat, nimic nu stă în calea procurorilor de caz de la DNA să finalizeze ancheta şi rechizitoriul şi să-l trimită în judecată pe dl. Şova. Senatul nu a încuviinţat reţinerea şi arestarea senatorului Şova, dar nu a obstrucţionat în niciun fel continuarea urmării penale până la finalizarea ei, urmărire care se desfăşoară fără restricţii, la fel ca în cazul oricăror cetăţeni anchetaţi în libertate.
A doua zi după votul din Senat, preşedintele României a adresat CCR în limitele constituţionale o cerere de soluţionare a unui presupus conflict juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte. Acţiunile preşedintelui României au fost acompaniate simultan de critici aduse Senatului din partea DNA şi CSM. În realitate, nu există un conflict de natură constituţională, pentru că Senatul a luat în dezbatere şi s-a pronunţat prin vot asupra cererii de ridicare a imunităţii unui senator, fără depăşirea limitelor acestei competenţe şi exact în baza temeiurilor legale menţionate de solicitant (DNA) în cererea sa, respectiv, art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor) şi art.172 din regulamentul Senatului.
Un cap de acuzare vehiculat după vot se referă la aplicarea de către Senat în cazul Şova a art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor) şi art.172 din regulamentul Senatului, din care reiese că cererea procurorilor se adoptă cu jumătate plus unu din totalul senatorilor sau deputaţilor şi nu din numărul celor prezenţi. Cererea de încuviinţare a reţinerii şi aretării senatorului Şova, a fost făcută de DNA exact în baza art. 172 din Regulamentul Senatului, aflat în vigoare. Nu avem nicio îndoială că, la momentul redactării cererii, dna. procuror general ştia câte voturi erau necesare pentru ca cererea DNA să fie admisă. Cu toate că am anunţat de două ori în plen, de la microfonul preşedintelui de şedinţă, temeiul legal al validării rezultatului votului, art. 24 din Legea 96/2006 (statutul senatorilor şi deputaţilor), nici în timpul şedinţei plenului şi în nici un alt moment anterior, nimeni nu a avut obiecţii legate de constituţionalitatea acestor temeiuri.
O teză de drept unanim acceptată spune că, orice normă legală în vigoare se bucură de prezumţia de constituţionalitate, până la invalidarea ei de către CCR. Pe această prezumţie se întemeiază de altfel obligativitatea respectării ei: nici o normă nu este înainte de pronunţarea judecătorului constituţional, inaplicabilă şi nu poate fi ignorată aplicarea ei fără ca cel care o face să nu se pună el însuşi în afara legii. Abia în acest caz, am putea vorbi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
Aceasta înseamnă că, atâta timp cât art. 172 din Regulamentul Senatului sau art. 24 din Legea 96/2006 nu au fost declarate neconstituţionale de CCR, aplicarea lor este obligatorie, în primul rând de conducerea Senatului.
În cadrul aceleiaşi campanii pentru uzurparea unor atribuţii ale Senatului, au fost voci care au făcut un mare caz, ba chiar am primit ameninţări cu o acţiune penală împotriva mea, pentru faptul că, în urma votului în cazul Şova, Senatul nu a emis o Hotărâre. De aceea, se impune o explicaţie.
Parlamentul adoptă legi, hotărâri şi moţiuni. După adoptare, acestea sunt publicate în Monitorul Oficial. Ceea ce nu se adoptă, nu există şi deci nu se publică. Niciodată Parlamentul nu a publicat în MO o hotărâre pentru că nu s-a adoptat un proiect de lege sau o hotărâre. Dacă un proiect lege sau o iniţiativă este respinsă definitiv, proiectul nu mai este înaintat la promulgare şi desigur nici nu poate fi contestat la CCR.
Insistenţa cu care sunt promovate încercările de a uzurpa parte din competenţele constituţionale ale Senatului are o motivaţie care depăşeşte cadrul luptei anti-corupţie şi nu are legătură cu aceasta. Dacă Senatul, pe care-l reprezint, ar accepta impunerea de către alte autorităţi ale statului a unor soluţii, atunci s-ar crea un precedent extrem de nociv pentru democraţia parlamentară. Potenţial, şi mergând pe această logică, am putea asista la extinderea acestei idei la orice vot contrar dorinţei unei alte autorităţi (de ex., respingerea unei ordonanţe sau a unei cereri a Preşedintelui de reexaminare a unei legi, ar putea fi interpretată ca blocând activitatea Executivului). Parlamentul ar deveni o formă fără fond, golită de atribuţii, alte autorităţi urmând să decidă în locul său.
În adresa procurorului-şef al DNA către CSM legată de procedura din Senat în cazul Şova se spune: ”Imunitatea parlamentarilor şi a membrilor ori foştilor membri ai Guvernului nu trebuie să conducă la imposibilitatea desfăşurării procedurilor judiciare şi a înfăptuirii actului de justiţie...”
Este superficial şi cât se poate de greşit a afirma că înfăptuirea actului de justiţie a devenit imposibilă în urma respingerii, în cazul de faţă, a măsurii arestării preventive, atât timp cât nu există nici o piedică în finalizarea anchetei, a rechizitoriului şi în a duce actul de judecată la bun sfârşit.
Impulsionat de scrisoarea procurorului-şef al DNA, CSM a dat publicităţii imediat un comunicat din care citez: ”Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă îngrijorarea faţă de recentele situaţii apărute în Parlamentul României, prin care a fost blocat sau îngreunat actul de justiţie…”
Faptul că la Senat nu au fost îndeplinite condiţiile pentru încuviinţarea arestării preventive a senatorului Şova nu poate fi considerat în niciun caz o blocare sau o îngreunare a actului de justiţie. Anchetarea sa de către DNA nu a fost şi nu este împiedicată în niciun fel de Senat.
Ceea ce mai rezultă din cele publicate de CSM este o teză pe care am obligaţia să o resping. Astfel, am înregistrat în ultima vreme o confuzie indusă premeditat chiar de către CSM, între Justiţie/actul de Justiţie, pe de o parte, şi Ministerul Public, DNA şi procurori, pe de altă parte. Ministerul Public şi DNA sunt organe de anchetă şi nu Justiţie. Justiţia este reprezentată de instanţe. Procurorii se află în sala de judecată pe acelaşi palier cu avocaţii. Prin urmare, pocurorii pot fi supuşi criticii, aşa cum pot fi supuşi criticii şi avocaţii. Asimilarea DNA ca organ de anchetă, cu Justiţia şi impunerea ideii că este afectată independenţa Justiţiei dacă procurorii sunt criticaţi, sunt elemente de destabilizare a autorităţii judecătoreşti şi a actului de Justiţie, în general, fenomen de care trebuie să ne ferim.
Sper ca actualul meu demers să fie bine înţeles. Ar fi un pas extrem de util şi o despărţire de practicile distructive din regimul Băsescu, ca atunci când apar diferenţe de abordare între diverse autorităţi ale statului, ele să fie rezolvate printr-un dialog instituţional. O astfel de abordare ar permite însănătoşirea morală a unor componente ale societăţii româneşti cât şi construcţiile viitoare de care România are nevoie.", susţine Tăriceanu.
