Înscrierile în învăţământul profesional au loc luni şi marţi, într-o primă etapă, iar preînscrierile desfăşurate online prefigurează deja o concurenţă chiar şi de doi elevi pe loc anul acesta.
Elevii se vor întrece în 2014 să intre în clasele de învăţământ profesional, potrivit datelor preliminare pe care şcolile şi agenţii economici le-au adunat în urma preînscrierilor online care au avut loc în ultima săptămână. Asta în condiţiile în care, de anul acesta, absolvenţii de clasa a VIII-a vor putea să aleagă şi şcolile profesionale la admitere, alternativa la liceu.
Iar avantajele sunt unele concrete pentru ei, spun specialiştii: mai puţină teorie şi mai multă practică, chiar în companii, cu şanse mari de angajare după cei trei ani, bursă lunară de 400 de lei, dar şi cazare şi masă pentru cei din alte localităţi.
De altfel, ieri a fost ultima zi de înscrieri la liceele care au clase de profesională şi care organizează preselecţie pe locurile disponibile de la toamnă, apoi urmează etapa a doua, cu examene de admitere, acolo unde e concurenţă mare, iar în etapa a treia se vor completa locurile rămase libere.
O creştere a interesului pentru acest tip de învăţământ s-a văzut şi la colegiile tehnice care au înfiinţat clase de şcoală profesională, pentru a atrage elevi, pe baza parteneriatelor cu diferite companii.
În cazul în care numărul de elevi înscrişi va depăşi numărul de locuri, şcolile, împreună cu agenţii economici, îşi vor selecţiona copiii în urma unor teste de aptitudini.
Calendarul admiterii la Profesională:
- 26 şi 27 mai: înscrierea la liceele care au clase profesionale
- 29 şi 30 mai: susţinerea probei de preselecţie, acolo unde se organizează
- 3 iunie: afişarea rezultatelor preselecţiei
- 6 iunie: înscrierea celor respinşi la instituţiile care nu au preselecţie
- 7 iunie: afişarea listelor finale cu elevii înscrişi şi a concurenţei înregistrate
- 10 iunie, ora 9.00: proba suplimentară de admitere acolo unde sunt mai mulţi candidaţi pe un loc
- 13 iunie: afişarea rezultatelor la proba de admitere, după depunerea contestaţiilor, în 12 iunie
- 24 iunie: afişarea la licee a listelor candidaţilor admişi la profesională, după eliminarea elevilor corijenţi sau repetenţi
- 4 iulie: afişarea listelor în ordinea mediei de admitere, după rezultatele de la Evaluarea Naţională
- 5-6 iulie: depunerea dosarelor de înscriere la licee
- 6 iulie: afişarea listelor finale a candidaţilor înmatriculaţi în învăţământul profesional după retragerea celor care vor participa la admiterea la liceu
- 7 iulie: afişarea locurilor rămas libere după etapa I
- urmează aceiaşi paşi în etapele II şi III, în perioada 7 iulie - 9 septembrie.