Miercuri, 11 decembrie 2024 - 5:08:27
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

18 percheziţii în Hunedoara într-un dosar de corupţie. Este vizat preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ


7 noiembrie 2014

Procurorii DNA au demarat vineri dimineaţă 18 percheziţii domiciliare şi la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara într-un nou dosar de corupţie în care apare şi numele preşedintelui CJ, Mircea Moloţ (PNL), pentru fapte ce ar fi fost săvârşite în perioada 2011-2014, potrivit DNA.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire, în perioada 2011-2014, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie”, se arată în comunicatul DNA transmis vineri.

”În cursul zilei de 07 noiembrie 2014, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 18 percheziţii domiciliare în locaţii situate în judeţul Hunedoara, dintre care una este sediul unei instituţii publice, iar restul sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice”, mai arată procurorii.

Preşedintele CJ este acuzat că ar fi acordat mai multe contracte din bani publici unor firme, iar în această afacere ar fi implicat şi ginerele său, potrivit Realitatea TV

Percheziţiile vizează domiciliile mai multor persoane fizice, dar şi instituţii, inclusiv sediul CJ Hunedoara. Însă, susţin oamenii legii, vineri nu vor fi aduse persoanele suspectate la audieri, doar vor fi ridicate documente în dosar, mai spun jurnaliştii.

Procurorii DNA beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, se mai arată în comunicat.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro