Cererea de arestare preventivă a Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute" a fost trimisă, marţi după-amiază, de procurorii DNA la instanţa supremă, urmând să fie judecată miercuri dimineaţă.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie propunerea de arestare preventivă a Elenei Udrea, la scurt timp după ce fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a fost audiată la DNA şi i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile, în dosarul "Gala Bute".
Dosarul a fost înregistrat la instanţa supremă, care a stabilit că propunerea va fi analizată miercuri dimineaţă de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Elena Udrea este în arest la domiciliu, măsură luată în cazul său în dosarul Microsoft.
Avocatul Marius Striblea a declarat, la ieşirea de la DNA, că Elena Udrea a dat o declaraţie amănunţită, referitoare la noile acuzaţii care i se aduc în dosarul "Gala Bute", iar procurorii au pus în mişcare acţiunea penală pe numele acesteia.
Avocatul a precizat că aceasta este etapa premergătoare formulării unei propuneri de arestare preventivă sau de luare a unor măsuri procedurale, ceea ce înseamnă că procurorii DNA urmează să ceară curând instanţei supreme arestarea preventivă a clientei sale.