Miercuri, 11 decembrie 2024 - 3:34:50
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Vine iarna


2 decembrie 2012

Vremea se răceşte de la o zi la alta, iar ploile fac încet, dar sigur, loc lapoviţei şi ninsorii. Copiii se pot, aşadar, bucura. Moş Niculae are toate şansele să vină nu numai cu dulciuri, ci şi cu fulgi de zăpadă.

Luni, cerul va rămâne acoperit de nori şi scutură în toate regiunile precipitaţii pe arii relativ extinse, exceptând Oltenia unde acestea se vor semnala cu totul izolat.

 

În sudul şi sud-estul ţării va ploua, în timp ce în estul zonelor vor fi precipitaţii mixte. La munte vor predomina ninsorile. În estul teritoriului, izolat, cantităţile de apă vor mai depăşi 15 l/mp. Vântul va continua să dea semne de nervozitate îndeosebi în sud şi est, iar pe litoral şi în deltă, la rafală se vor depăşi 70 km/h. Temperatura aerului, în scădere în regiunile intracarpatice, va avea maxime cuprinse de la 2 grade în vest şi nord-est şi 12 grade pe litoral.

 

În Bucuresti, predomină norii şi plouă îndeosebi în prima parte a zilei. Vântul se va agita din când în când, iar la amiază se vor înregistra în jur de 10 grade.

Aşteptăm ploi în sudul şi sud-estul ţării, în timp ce în restul zonelor vor fi precipitaţii mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. În estul teritoriului se strâng cantităţi de apă de peste 15 l/mp. Vântul va da semne de nervozitate îndeosebi în sud şi est, iar pe litoral şi în deltă, la rafală se vor depăşi 70 km/h. Temperatura aerului, în scădere în regiunile intracarpatice, va avea maxime cuprinse de la 2 grade în vest şi nord-est şi 12 grade pe litoral.

 

În Transilvania norii stau adunaţi şi lasă precipitaţii amesteacate, ploi, lapoviţe şi ninsori. Vântul da semene de agitaţie, iar amiază nu vine cu mai mult de 4…6 grade în termometre, la nivelul întregii regiuni.  

Şi în nord-vestul ţării apar luni semne ale anotimpului rece. Vor fi precipitaţii mixte, vântul adie uşor, iar mercurul în termometre nu depăşeşte 5…6 grade.

În partea de vest a ţării predomină norii ce vor lăsa ploi, lapoviţe şi ninsori. Temperaturile mai pierd câteva grade faţă de ieri şi nu mai depasec 4..5 grade la amiază.

 

În Oltenia, vântul de vest bate cu putere, aşa că norii scutură puţine ploi, mai spre deal şi totodată lasă să treacă câteva raze timide de soare.  Temperaturile vor fi în limite normale pentru început de decembrie , adică de la 6 până la cel mult 9 grade.

În jumătatea vestică a Munteniei vântul alunga norii ce abia au când să lase puţine ploi slabe. În aceste condiţii nu este exclus să apară şi câteva raze de soare. În termometre se vor şatrange puţin mai multe grade decât ar fi normal în acesta perioadă, 9….11 grade.

În Dobrogea şi Bărăgan cerul este acoperit de o pătură groasă de nori, plouă şi se pot strage cantităţi de apă de peste 15 l/mp. Vântul bate cu putere, mai leş pe litoral şi în delta, iar în termometrele vor arăta a amiază temperaturi de la 9 grade la Buzău până la 11…12 grade în sudul litortalului, însă temperatura real resimţită va fi mai scazta din cauza vântului intens.

Şi în Moldova este înnorat şi cad precipitaţii mixte în nord şi mai ales ploi în rest. Se vor înregistra cel mult 2…4 grade în Bucovina şi 6…7 grade în sudul şi sud-estul zonei.

La munte semnele iernii sunt la tot pasul. Cerul va fi acoperit de nori şi pe arii extinse vor lasă precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Vântul va avea intensificar., iar temperaturile vor fi în scădere. Astfel termometrele vor indică 4 grade la Predeal, 1 grad la Păltiniş şi numai 0 grade la Stană de Vale. Pe crestele mai înalte mercurul în termometre rămâne sub pragul de îngheţ, minus 3 grade va fi de exemplu  temperatura maximă la Semenic.

 

Marţi, termometrele mai pierd câteva grade, aşa că la amiază se vor înregistra temperaturi de la -3 grade în estul Transilvaniei până la 8 grade în Muntenia şi Dobrogea. Soarele va împărţi cerul cu norii şi izolat va ninge în zona de munte, iar în Muntenia şi Dobrogea vor fi condiţii să plouă slab. Spre seara norii încep să se înmulţească în regiunile vestice, dar abia noaptea începe să ningă. Vântul este mai sprinten la munte, în sudul şi estul teritoriului.

Vremea se va răci şi în Bucuresti pe parcursul zilei de marţi, când maxima termică va fi de 6…7 grade, exact cât ar fi normal pentru acesta dată. Va fi soare, dar seara şi noaptea se adună şi aici norii, iar vântul adie uşor.

 

Miercuri, vremea va fi în general închisă şi vor cădea precipităţîi în toate regiunile. Acestea vor fi sub formă de ploaie în Dobrogea, ploaie, lapoviţă şi ninsoare în Muntenia şi Moldova şi mai ales ninsori în celelalte regiuni. Vântul va avea ceva mai multă putere în estul teritoriului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 în nordul Moldovei şi estu Transilvaniei şi 11 grade pe litoral.

Cerul Bucureştiului va fi acoperit de nori miercuri ce vor lăsa precipitaţii sub formă de ploaie, dar trecător, posibil şi sub formă de lapoviţă. Vântul va adia uşor, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade.

Local vor mai cădea precipitaţii slabe pe parcursul zilei de joi, predominant sub formă de ploaie în sud-est şi ninsori în centru şi la munte. Spre sfârşitul săptămânii creste probabilitatea de precipitaţii din nou în regiunile sudice şi vestice. Valorile termice vor fi în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii decembrie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între  minus 2 şi 7 grade.

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro