Marţi, 23 aprilie 2024 - 1:36:49
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Trei fosti directori din cadrul Operei Naţionale, trimişi în judecată


30 decembrie 2015

Iustina Cornel, director economic al Operei Naţionale Bucureşti, la data faptelor, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, sub control judiciar, fiind acuzată de abuz în serviciu, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave, luare de mită, în formă continuată (53 acte materiale), transmte Agerpres.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Cătălin Alexandru Ionescu (Arbore, n.r.) şi Teodor Visalom, director general al Operei Naţionale Bucureşti, respectiv director tehnic în cadrul aceleiaşi instituţii, la data faptelor, pentru abuz în serviciu, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave, transmite Mediafax.

De asemenea, în faţa judecătorilor vor ajunge şi Nelu Teodor, Lucreţia Furnigă, Decebal Buciu, Gheorghe Bodnăraş, Eugen Laurenţiu Marinescu, Bogdan Mihail Barbu, Mihail Laurenţiu Duran, Constantin Tiţian Filip, Ştefan Dumitru şi Cornel Cosmulescu, administratori ai unor societăţi comerciale, la data faptelor, pentru infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2006, Cătălin Ionescu, în calitate de director general al Operei Naţionale Bucureşti, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi coordonatorul compartimentelor funcţionale din cadrul instituţiei, în conivenţă cu Iustina Cornel şi Teodor Visalom, în mai multe rânduri şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu ce le reveneau în legătură cu încheierea, derularea, modificarea contractelor de achiziţie publică atribuite de instituţia publică unde îşi desfăşurau activitatea firmelor administrate de ceilalţi inculpaţi.

Procurorii susţin că cele trei persoane cu funcţii de conducere în cadrul Operei Naţionale Bucureşti, cu încălcarea dispoziţiilor legale, nu au supus achiziţiile aprobării Consiliului Administrativ, nu au analizat oportunitatea, respectiv nu au determinat valoarea estimată pentru fiecare achiziţie şi nu au dispus constituirea comisiilor de evaluare a ofertelor, "împrejurări care au condus la inexistenţa unor selecţii de oferte reale în condiţii de concurenţă, preţurile fiind stabilite şi supraevaluate de beneficiarii contractelor".

Conform anchetatorilor, Cătălin Ionescu, Iustina Cornel şi Teodor Visalom au semnat contractele de achiziţii respective, fără a efectua o verificare a modalităţii de încheiere, în condiţiile în care lucrările erau supraevaluate, au semnat acte adiţionale la unele contracte prin care a fost mărită valoarea iniţială a acestora, fără a exista niciun temei care să justifice această majorare şi au aprobat plăţile pentru contractele respective, în condiţiile în care cunoşteau că valoarea lucrărilor contractate era supraevaluată şi lucrările nu au fost recepţionate.

"În această modalitate a fost cauzat Operei Naţionale Bucureşti un prejudiciu în sumă de 3.344.438,44 lei, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial pentru ceilalţi inculpaţi, administratori ai unor societăţi comerciale", se arată în rechizitoriul procurorilor.

Procurorii mai susţin că, în aceeaşi perioadă, Iustina Cornel, în calitate de director economic al Operei Naţionale Bucureşti, a pretins şi primit de la Bogdan Mihail Barbu, Lucreţia Furnigă şi Nelu Teodoru, procente cuprinse între 10% şi 20% din valoarea unor facturi plătite de instituţie, respectiv din valoarea unor contracte de execuţie lucrări.

"În acelaşi scop, inculpata a pretins inculpaţilor Furnigă Lucreţia şi Teodoru Nelu să-i achiziţioneze o ambarcaţiune model VIPER 203, în regim de leasing, şi a primit suma de 123.537,6 lei, remisă sub forma de rate succesive. În total inculpata Cornel Iustina a pretins şi primit, în modalităţile mai sus amintite, suma de 320.238.14 lei", se mai arată în documentul citat.

Procurorii DNA au dispus măsuri asigurătorii asupra unor imobile ce aparţin inculpaţilor Teodor Visalom, Iustina Cornel, Eugen Laurenţiu Marinescu, Gheorghe Bodnăraş, Bogdan Mihail Barbu, Mihail Laurenţiu Duran, Lucreţia Furnigă, Cornel Cosmulescu, Decebal Buciu, Ştefan Dumitru, Constantin Tiţian Filip.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 23 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro