Joi, 21 noiembrie 2024 - 12:06:29
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cod galben de ninsori şi viscol pentru 19 judeţe din ţară, inclusiv Prahova


26 ianuarie 2013

Bucureştiul şi 19 judeţe din estul şi sudul ţării rămân sâmbătă, până la ora 20.00, sub cod galben de ninsori abundente şi viscol, meteorologii atenţionând că se va depune un strat de zăpadă consistent şi vântul va atinge la rafală viteze de 65 de kilometri pe oră.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, sâmbătă, avertizarea cod galben de ninsori şi viscol până la ora 20.00 pentru Bucureşti şi judeţele Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Giurgiu, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj şi Mehedinţi.

"Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Olteniei şi a Moldovei va ninge, local abundent şi se va depunde strat de zăpadă consistent. Vântul va prezenta intensificări susţinute, cu viteze de 55...65 km/h şi izolat rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada", potrivit textului avertizării transmise sâmbătă dimineaţă de ANM.

Potrivit datelor centralizate vineri la 21.30, sunt închise pe anumite tronsoane DN22 Râmnicu Sărat - Băile (judeţul Buzău), DN23A Gologanu - Focşani(Vrancea), DN23B Măicăneşti - Ciorăşti (Vrancea), DN2N Bogza - Dumbrăveni (Vrancea), DN11A Bârlad (Vaslui) - Podul Turcului (Bacău) - Adjud (Vrancea), DN24D Bârlad (Vaslui) - Tuluceşti (Galaţi), DN26 Murgeni (Vaslui) - limită judeţul Galaţi, DE581 Tecuci (Galaţi) - Tişiţa (Vrancea), DN25A Fundeni (Galaţi ) - Focşani (Vrancea), DN2 Tişiţa - Adjud (Vrancea), DN23 Focşani - Năneşti (Vrancea), DN24 Tişiţa (Vrancea) - limita cu judeţul Galaţi, DN2L Tişiţa - Panciu (Vrancea), DN24A Murgeni - Huşi (Vaslui), DN24 Bârlad - Crasna (Vaslui), DN2F Vaslui - limita cu judeţul Bacău, DN 24B Huşi - Albiţa (Vaslui) şi DN 2M Focşani - Odobeşti (Vrancea).

Tot din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, traficul greu este restricţionat pe mai multe drumuri din Moldova. Astfel, autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu au voie să circule pe DN2 Obrejiţa - Tişiţa (judeţul Vrancea), DN23 Năneşti - Măicăneşti (Vrancea) şi DN28A Paşcani - Motca (Iaşi).

De asemenea, pe DN24 Bârlad - Iaşi, DN24A Bârlad - Murgeni (judeţul Vaslui), DN24B Crasna - Albiţa (Vaslui) şi DN28 Tomeşti (Iaşi) - Albiţa (Vaslui), este restricţionată circulaţia autovehiculelor mai mari de 3,5 tone.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro