Luni, 28 iulie 2025 - 4:36:45
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

O viaţă dedicată copiilor s-a încheiat. Mariana Ştefan, învăţătoare iubită din Ploieşti, a plecat dintre noi


28 iulie 2025

Lacrimi şi recunoştinţă la Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, unde comunitatea şcolară îşi ia rămas-bun de la una dintre cele mai respectate şi îndrăgite învăţătoare, Mariana Ştefan. După ani de luptă cu o boală nemiloasă, aceasta s-a stins din viaţă, lăsând în urmă generaţii de foşti elevi care îi datorează începutul drumului lor în viaţă.

Învăţătoarea Mariana Ştefan nu a fost doar un cadru didactic. A fost o prezenţă caldă, devotată, o figură care a modelat caractere, a educat cu blândeţe şi a inspirat prin exemplul personal. A fost omul care, cu discreţie şi dăruire, şi-a pus amprenta asupra fiecărui copil din sala sa de clasă.

Vlad Mateescu, actualul director al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, fost elev al Marianei Ştefan, şi-a exprimat public durerea pierderii celei care i-a fost nu doar dascăl, ci şi ghid în formarea umană: „Doamna învăţătoare m-a învăţat să scriu, să citesc şi să visez. Nu am avut pauze, dar nici nu le-am simţit lipsa – era magie la fiecare oră. Aproape patru ani am mers cu dânsa la şcoală. A fost mai mult decât un dascăl, a fost lumină.”

Colegele şi colegii din cancelarie vorbesc despre Mariana Ştefan ca despre un spirit generos, echilibrat şi mereu atent la nevoile celor din jur. „A fost lumină pentru atâtea generaţii. Cu blândeţe şi răbdare, a sădit valori durabile în inimile copiilor. Nu o vom uita niciodată”, se arată în mesajul transmis de colectivul şcolii.

Slujba de înmormântare este programată pentru marţi, 29 iulie, de la ora 11:00, la Catedrala „Ioan Botezătorul” din Ploieşti.

Pierderea Marianei Ştefan este resimţită profund nu doar de familie, ci şi de întreaga comunitate ploieşteană, care pierde un om care a iubit oamenii şi şi-a pus sufletul în fiecare lecţie predată. Iar cel mai frumos omagiu rămâne în zâmbetele şi reuşitele celor pe care i-a format.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 iulie 2025
Autentificare
stiriactuale.ro