Închideți
Marţi, 12 noiembrie 2019 - 8:42:13
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Grecia înfiinţează...închisoarea agricolă


29 aprilie 2013

Guvernul grec intenţionează să-i folosească la munci agricole pe cei condamnaţi pentru delicte economice minore şi să transforme provizoriu unele baze militare în închisori până când vor exista suficiente „închisori agricole”, relatează agenţia de presă EFE.

„Nu este vorba de lagăre de concentrare”, s-a apărat joi în faţa parlamentului adjunctul ministrul justiţiei, Kostas Karagunis, argumentând că închisorile sunt supra-aglomerate şi trebuie să se găsească soluţii alternative pentru cei condamnaţi în urma unor delicte minore.

Potrivit Agepres, este cazul celor care au de ispăşit pedepse cu închisoare mai mici de doi ani, şi anume cei care nu au plătit fiscului sau asigurărilor sociale datorii de până la 75.000 de euro. Pentru aceştia, oficialul grec a propus trimiterea lor în aşa-numitele „închisori agricole”, unde deţinuţii prestează munci agricole, iar o zi de muncă este echivalată cu două zile de închisoare. El a adăugat că folosirea bazelor militare pentru detenţie ar urma să fie o soluţie provizorie până când vor fi pregătite suficiente închisori agricole

În ultimi 10 ani, numărul deţinuţilor din închisorile greceşti a crescut cu jumătate. Oficialul grec citat a mai precizat că 67% dintre cei condamnaţi sunt străini, altfel ar fi spaţiu suficient pentru cei greci.

 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(13 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Servicii medicale de calitate la standarde europene

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 11 noiembrie 2019
Autentificare
stiriactuale.ro