Elevii ploieşteni sunt invitaţi, pe 14 mai 2016, începând cu ora 9.30, să participe la cea de-a XII-a ediţie a Crosului Tocilarilor. Competiţia va avea loc la Sala Sporturilor din Ploieşti şi, pentru prima dată, la eveniment pot participa, pe lângă elevii Colegiului Naţional “I.L. Caragiale” şi Colegiului Naţional “Mihai Viteazul”, şi cei ai altor unităţi de învăţământ din Ploieşti.
Cursa se realizează pe diferite distanţe, depinzând de grupele de vârstă, dar şi de gen, astfel încât să nu existe dezavantaje pentru concurenţi. La eveniment vor participa aproximativ 700 de elevi ploieşteni, mulţi dintre ei olimpici la nivel naţional şi internaţional, de la clasa I până la clasa a XI-a. Pe lângă premiile pe care le vor obţine câştigătorii, toţi participanţii vor primi diploma şi câte un creion, ca simbol al tocilarilor.
Crosul Tocilarilor este organizat de Asociaţia „Pay it Forward” Ploieşti, iar parteneri în cadrul acestui proiect sunt Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti, Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” Ploieşti, Colegiul Naţional „Mihai Viteazu” Ploieşti, Primăria Municipiului Ploieşti, Inspectoratul Şcolar Prahova, Grupul Educativa.
Sâmbătă, 14 mai 2016, vă invităm la Crosului Tocilarilor
13 mai 2016
Din aceeaşi categorie:
Noapte de coşmar în Prahova! Furtuna a lăsat localităţi întregi în beznă şi a făcut prăpăd pe şosele

Ne spun că respirăm bine, dar noi simţim altceva. Cât de „curat” e aerul din Ploieşti, în realitate?

Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
-
Noapte de coşmar în Prahova! Furtuna a lăsat localităţi întregi în beznă şi a făcut prăpăd pe şosele
-
Filtre-surpriză la primele ore ale dimineţii! Poliţia rutieră din Prahova, în ofensivă împotriva accidentelor
Anul - ediţia nr. 3797
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 20 iulie 2025
Autentificare
Autentificare