Ambrozia este o buruiană invazivă originară din America de Nord. Creşte pe marginea drumurilor, pe ogoare, prin culturi de trifoi, ruini şi locuri lăsate în paragină (de aici denumirea populară: iarbă de paragină, iarba pârloagelor, floarea pustei).
A fost introdusă în Europa cu diferite cereale, fiind semnalată pentru prima dată în 1863 în Germania. Ambrozia este cea mai alergenică plantă din România. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze (rinită alergică, conjunctivită alergică, astm, leziuni urticariene de contact) la sfârşitul verii - începutul toamnei, fiind unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic
Cei mai afectaţi de alergia la ambrozie sunt bolnavii de astm, care în cazul declanşării unor crize, pot ajunge chiar la urgente. Specialiştii spun că, mai devreme sau mai târziu, toate persoanele expuse zilnic la acest gen de polen vor ajunge alergice.
În România, planta s-a aclimatizat recent - răspândirea sa a fost ajutată de Încălzirea globală. În contextul încălzirii globale a crescut foarte mult producţia de polen de ambrozie. Cantitatea de polen se dublează în perioadele de secetă şi temperaturi crescute. Persoanele sensibile au probleme toată vara din cauza acestui polen, cele mai frecvente simptome fiind strănuturile, rinoreea, congestia nazală, conjunctivita alergică, manifestată prin lăcrimare, prurit şi eritem ocular. De asemenea, la persoanele care smulg ambrozia poate apărea dermatita de contact.
Ambrozia nu este recunoscută, oficial în România, ca plantă de carantină cu pericol biologic, aşa cum se întâmplă în străinătate, unde e combătută de autorităţi. Reprezentanţii Agenţiei pentru Mediu spun că planta poate fi combătută prin cosiri repetate ale culturii, prin smulgerea din grădini sau a erbicidării cu substanţe specifice.
Polenul de ambrozie dispare numai atunci cănd temperaturile scad sub 9 grade Celsius. Dacă vă stiţi alergic la polen, suferiţi de astm bronsic sau aveţi probleme cu glanda tiroidă, staţi cât mai departe de această plantă periculoasă. Persoanele sensibile ar trebui să iasă rar din casă, iar la întoarcere să-şi scuture bine hainele.
TITLURILE ZILEI:
• Elena Udrea a părăsit spitalul, dar eliberarea condiţionată rămâne în suspans • Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme • Drogurile te bagă la puşcărie chiar dacă doar le consumi! • Elena Udrea a părăsit spitalul, dar eliberarea condiţionată rămâne în suspans • Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme • Drogurile te bagă la puşcărie chiar dacă doar le consumi!
PLANTA care ÎMBOLNĂVEŞTE România a fost eradicată în UE
8 septembrie 2016
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3784
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 iulie 2025
Autentificare
Autentificare