Doi proxeneţi din Suceava vor avea de plătit despăgubiri de 10.000 de euro unei prostituate pe care au exploatat-o în Grecia. Între timp, fata s-a măritat cu un client care s-a îndrăgostit de ea.
Magistraţii suceveni i-au condamnat, zilele trecute, pe un bărbat de 27 de ani şi pe o fată de 19 ani la închisoare, după ce în anul 2009 au traficat o copilă de 16 ani. Aceştia i-au promis un loc de muncă în Grecia, au scos-o din ţară cu acte false, iar acolo au obligat-o să se prostitueze.
După aproape un an, fata a fost răscumpărată pentru 500 de euro de un alt român, clientul ei, care s-a îndrăgostit de ea.
Cei doi sunt acum căsătoriţi şi au un copil împreună, aşa că despăgubirile de 10.000 de euro pe care victima la va primi de la proxeneţi îi vor prinde bine.