Duminică, 5 aprilie 2020 - 3:47:17
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Profesorul ploieştean Nicolae Boaru, printre ”aşii români” din Nurnberg


7 octombrie 2013

Sub semnătura Ionelei van Rees – Zota, director al Agenţiei de presă ”Aşii Români”(asiiromani.com) şi al ziarului de limbă română Vocea Ta, ambele cu sediul la Nurnberg, a apărut o relatare despre prezenţa inedită la Nurnberg a prof.dr. Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii ”Nicolae Iorga” din Ploieşti, pe care o redăm întocmai cele ce urmează.

” Biblioteca „ION MINULESCU” de la Nürnberg s-a bucurat să aibă în vizită un oaspete de seamă din România, prin prezenţa domnului Profesor Nicolae Boaru, Directorul Bibliotecii Judeţene Nicolae Iorga din Ploieşti. Cu această ocazie, acestuia i s-a prezentat sediul bibliotecii de la Nürnberg, proiectele asociaţiilor DACIA e.V. şi Rumänische Asse e.V. , legându-se în acelaşi timp un parteneriat între cele două Instituţii. Venind din banatul sârbesc, din Ploieşti, acesta a adus în tolba sa un proiect care se adresează românilor de peste graniţe.

A început făcând o filială a unei bibloteci în Republica Moldova  ( la Cimişlia, unde a donat Bibliotecii ”Mihai Eminescu” din localitate câteva mii de cărţi şi manuale şcolare în limba română. Tot aici, prof. Boaru a fost principalul iniţiator şi sprijinitor al unei Academii Populare –n.a.), apoi o alta în satul sârbesc NOVOSELO , iar acum continuă prin a îmbogăţii colecţia de carte din biblioteca ce se află la Nürnberg. Drumul acestuia nu s-a oprit în Serbia, de acolo destinaţia a fost Nürnberg. Amabilitatea acestuia a fost la superlativ. Spaţiul bibliotecii Ion Minulescu a devenit neîncăpător pentru volumele de cărţi existente, Centrul Cultural DACIA este la fel, un mijloc de polarizare a culturii româneşti pe teritoriul Germaniei, iar mijloacele mass- media existente sunt cele mai importante pentru românii din Germania şi nu numai.

„Un Radio, un ziar, o bibliotecă, o prezenţă însufleţită şi la propriu şi la figurat“, spune la un moment dat Profesorul Boaru, este o activitate fecundă şi febrilă, este văzută bine şi de asemenea, se oglindeşte complementar şi în energiile convergente ale atâtor români din zonă. Există, aş putea spune, români de 14 şi 18 karate, dacă ar fi să le dăm o coordonată a aurului.“Românii, aşa cum îi arată unele televiziuni sunt o rasă de oameni urâţi, hidoşi, ţigani, puturoşi şi mai ştiu eu cum, dar după cum acesta adaugă într-un interviu către Radio R România, „ când vezi astfel de reuşite, astfel de prezenţe onorabile, oneste, muncitoare, distinse prin spirit şi interes cultural, faptă, raţionalitate, atunci, te bucuri“. Cuvinte spuse din suflet, cuvinte ce au un grad de superlativ mărit, dar cu nimic exagerat, aşa cum acesta afirmă.

Prezenţa domniei sale la Nürnberg nu este întâmplătoare, vine pentru a acorda proiectului „Nu lăsaţi limba română să moară“ o continuitate a ceea ce am început noi, alături de Liliana Moldovan de la Biblioteca judeţeană Mureş, oferindu-ne în acelaşi timp un număr impresionant de cărţi, dar şi un parteneriat între cele două biblioteci.  „Mi-am propus să umplu un perete al bibliotecii Ion Minulescu, vreau să fiu unul din cei mai importanţi donatori, vreau să trimit din toată literatura, atât ce-a modernă, cât şi ce-a universală, literatura pentru copii modernă şi actuală.“

Una din provocările care i-au fost adresate, a fost şi colaborarea la ziarul VOCEA TA, dar şi la agenţia de presă AŞII ROMÂNI, propunere care a fost acceptată cu tot entuziasul, dar şi contribuţia şi implicarea acestuia la viitorul volum „Patriotismul românesc între dispariţie şi izbândă“.

Nu trebuie omis şi faptul că la sfârşitul lunii martie, Ionela van Rees - Zota, împreună cu Berthold Staicu, dar şi Liliana Moldovan vor fi prezenţi la Festivalul Internaţional ”Nichita Stănescu”, lansând totodată şi volumul istoric „Patriotismul românesc între dispariţie şi izbândă“.

Vizita acestuia s-a încheiat printr-un scurt intinerariu prin biblioteca Ion Minulescu, răsfoind ziarele VOCEA TA, dar şi contemplând Agenţia de Presă AŞII ROMÂNI. La finalul vizitei mult prea scurte, acesta a afirmat: „ Plec de aici cu bucuria că am putut cunoaşte oameni deosebiţi, că am cunoscut o femeie care a dat viaţă unui lăcaş de cult şi vă consider o parte luminată, raţională, care alături de cei care au contribuit la proiectul dumneavoastră aţi reuşit să arătaţi acea parte a patriotismului. Dumneavoastră însăţi sunteţi o mostră a patriotismului prin izbândă. Să nu uităm limba română, să nu uităm că suntem români şi să nu ne uităm graiul românesc, aşa cum spune Constantin Noica, după germană şi limba greacă veche, româna este limba ce-a mai gravidă de filozofie .“


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating  rating  rating  rating  rating
(494 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Comentarii:

 
avatar ioan popescu 0  

Regretatul dom' Prof. Nicolae Boaru nu ar fi spus niciodată, citez din interviu:”...literatura - atât ce-a modernă, cât și ce-a universală.” cea se scrie legat. E scuzabil DOAR pt. românii care trăiesc departe de țară.

(10 octombrie 2013 17:01:03)


Din aceeaşi categorie:



















Servicii medicale de calitate la standarde europene
































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 aprilie 2020
Autentificare
stiriactuale.ro