Din toamnă, şase elevi români vor merge la prestigioasă universitate britanică. Performanţele elevilor noştri i-au impresionat atât de tare pe englezi încât i-au declarat admişi înainte de a da bacalaureatul. De remarcat faptul că un sfert dintre viitorii studenţi admişi la secţia de informatică la Oxford sunt din România. Dintre cei care vor începe cursurile în această toamnă sunt şi Ioana Vasile de 19 ani, care a absolvit Colegiul Naţional Carol I din Craiova cu 10 pe linie. Coleg cu Ioana va fi Gabriel Ineluş, care a absolvit Colegiul Naţional Andrei Şaguna din Braşov. Şi Ciprian Ştirbu din Bacău, Colegiul Naţional Gheorge Vrânceanu, a fost admis la Oxford.
Pentru tinerii care vor păşi pragul renumitei universităţi, există şi un sprijin moral românesc oferit de Societatea Culturală Română de la Oxford, care îşi propune să ofere un punct de întâlnire pentru români, indiferent de cetăţenia lor actuală, precum şi celor interesaţi de cultura română. Scopul societăţii este acela de a promova interesele studenţilor români de la Universitatea din Oxford, de a promova o mai bună înţelegere a culturii din România şi Republica Moldova şi pentru a promova relaţii mai bune între comunitatea românească şi comunitatea Universităţii din Oxford. Societatea a fost infiinţată în februarie 2006 si înregistrată la Universitatea din Oxford în mai 2006.
În 2012 Martin Harris (Ministru adjunct şi şef al misiunii britanice de la Moscova, fost ambasador al Marii Britanii în România) spunea:„Anul trecut, am găzduit o recepţie pentru toţi absolvenţii români de la universităţile Oxford şi Cambridge. Au fost şaizeci sau şaptezeci de invitaţi din toate domeniile – de afaceri, mediul academic, finanţe, serviciul public. Când am absolvit Cambridge în 1991, nu au existat români la universitatea mea. Acum există o asociaţie înfloritoare şi în creştere de studenţi la ambele universităţi şi de absolventi Oxbridge. O dovadă a cât de departe a ajuns România.
Universitatea Oxford a dat Marii Britanii 26 de prim-miniştri, printre care Margaret Thatcher, Tony Blair şi David Cameron. Statele Unite ale Americii au fost conduse şi ele de un absolvent al Universităţii – Bill Clinton. Iar, de-a lungul anilor, 47 de laureaţi ai Premiului Nobel au studiat sau au predat aici, în cea mai veche Universitate din Marea Britanie. În sălile instituţiei au fost formaţi, în ultimii 900 de ani, scritorii, oamenii de ştiinţă şi economiştii care au schimbat lumea în care trăim.
În prezent, România este reprezentată la Oxford, cea mai bună Universitate din Regatul Britanic, de peste 100 de studenţi. Mai mulţi ca oricând. În plus, din 2012, la Oxford se predă limba română şi alţi zeci de români predau sau conduc proiecte de cercetare în cadrul Universităţii.
sursa: oxford university
La Oxford se predă şi în limba română!
8 mai 2016
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
După ce a îngropat financiar Clubul Sportiv Judeţean, Silviu Crângasu vrea (iar) la CSM Ploiesti
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Bărbat din Ploieşti, reţinut după un incident violent asupra fostei soţii, deşi se afla sub control judiciar
-
Tragedie în Prahova. Bărbat dispărut găsit mort la Boldeşti Grădiştea
-
Explozie de concedii medicale în Prahova! Zeci de mii de români „bolnavi”, dar controalele scot la iveală o realitate tulburătoare
Anul - ediţia nr. 3793
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 15 iulie 2025
Autentificare
Autentificare