Moartea este unul dintre cele mai interesante mistere pe care omul, în cele din urmă, reuşeşte să-l dezlege. De-a lungul timpului au existat mai multe teorii care au încercat să explice fenomenul, dar niciuna nu a fost concludentă.
Dacă religia ne învaţă că sufletul, în funcţie de evoluţia sa pe Terra, poate merge în Rai sau Iad, pe de cealaltă parte ştiinţa susţine că fenomenul morţii nu este nimic altceva decât o iluzie generată de creier.
Din această cauză, nimeni nu poate preciza cu exactitate ceea ce însemnă cu adevărat sfârşitul biologic. Oamenii de ştiinţă de la Universităţile din Edinburgh şi Cambridge susţin că au reuşit să descifreze misterul morţii biologice. Tot ceea ce se spunea despre această experienţă, existenţa tunelului cât şi luminile specifice, sunt reprezentări prin care creierul încearcă să-şi explice întreg fenomenul, scrie efemeride.ro.
Moartea este pur şi simplu sfârşitul, din punctul de vedere al ştiinţei şi lumea spirituală nu există pentru că totul se termină aici pe Terra. Ştiinţa se îndepărtează considerabil de religie, cât şi de lumea spirituală şi oferă o abordare statică asupra morţii. Astfel, în opinia cercetătorilor, nu mai există nicio lume spirituală şi nici viaţă de apoi.
Există viaţă după moarte ?
17 septembrie 2013
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3784
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 iulie 2025
Autentificare
Autentificare