Primul dintre praznicele împărăteşti cu dată schimbătoare, din cursul anului bisericesc, este dedicat Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim, înainte de săptămâna Patimilor.
Despre semnificaţia sărbătorii stau mărturie numeroase menţiuni, primele dintre acestea datând din secolul al IV-lea: sunt vestite două predici rostite de Sfântul Epifanie referitoare la importanţa evenimentului religios. De asemenea, Sfânta Egeria, o pelerină apuseană, menţionează în însemnările ei de călătorie felul în care creştinii sărbătoreau în secolul al IV-lea Intrarea Domnului în Ierusalim; atunci se continua tradiţia ca ramurile de salcie binecuvântate în bisericile creştine să fie împărţite credincioşilor, participanţi la slujba religioasă.
În cinstea praznicului de Florii, trebuie să amintim şi predicile rostite în timp, de părinţii Bisericii Creştine, între care, la loc de cinste, trebuie să-i amintim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pe Sfântul Chiril al Alexandriei şi pe Sfântul Ambrozie. Ramurile de finic şi de măslin, cu care mulţimile l-au întâmpinat pe Iisus la intrarea Sa în Ierusalim, ramuri sfinţite pe care noi le primim în Duminica Floriilor în Biserică, sunt simbolul biruinţei vieţii împotriva morţii. Pentru că Duminica Floriilor sau Duminica Stâlparilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr, care aminteşte de minunea învierii lui Lazăr, făcută de Iisus Hristos.
Între cele două evenimente religioase există o firească legătură: Iisus a fost primit cu fast în Ierusalim ca împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, şi datorită minunii făcute prin învierea din morţi a dreptului Lazăr. Intrarea Domnului Iisus în Ierusalim anticipează şi propria biruinţă asupra apropiatei sale morţi.
Tradiţii pentru spor şi sănătate
În funcţie de zona geografică, tradiţiile privind Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim sunt diversificate.
Potrivit tradiţiei milenare, în ajunul sărbătorii se adună multe ramuri înmugurite de salcie şi se duc la biserică, pentru a fi binecuvântate de preot. În ziua praznicului, după sfinţirea acestora, credincioşii duc acasă ramurile pentru a le ocroti gospodăria.
De la Florii, începe ultima săptămână a Postului Paştelui, numită şi Săptămâna Pătimirilor lui Iisus Hristos. În această etapă, credincioşii retrăiesc evenimentele petrecute de Iisus după Intrarea Sa în Ierusalim, de la răstignirea Sa pe cruce şi până la Înviere.
Tradiţia spune că un credincios care se împărtăşeşte de Florii are şansa să i se împlinească orice dorinţă. Acesta trebuie să-şi pună în gând o dorinţă, când se apropie de preot, să primească sfânta împărtăşanie.
Fiind o zi de serbare a vegetaţiei, ziua Floriilor are ca simbol ramurile de salcie. În Muntenia, în ziua de Florii oamenii nu se spală pe cap, pentru că este duminica în care înfloresc pomii, şi din acest motiv cei care nu respectă tradiţia vor încărunţi.
Acum este dezlegare la peşte; de aceea, toate preparatele din peşte au putere de vindecare asupra celor care le prepară şi apoi le mănâncă.
Este bine ca fetele care nu sunt căsătorite să scoată zestrea afară, la soare şi s-o împodobească cu flori. Este un obicei prin care, în ziua de Florii, tinerele se roagă Mântuitorului Iisus să le aducă ursitul mai repede.
Un alt obicei practicat în mediul rural spune că sătenii se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. În timp, cine respectă această tradiţie este apărat de boli şi de pagubă.
În memoria lui Lăzărel, un copil care a murit de dorul plăcintelor, în multe gospodării din toată ţara, mamele fac plăcinte cu mere, pe care le împart copiilor cu vârste cuprinse între 6 şi 12 ani. În acest mod, ele nu vor să pătimească ca mama lui Lăzărel, un copil care a dorit să mănânce plăcinte, iar mama lui nu i-a împlinit dorinţa. Atunci, de supărare, Lăzărel a plecat cu oile la păscut; s-a urcat într-un copac să adune mai multe frunze pentru oiţele lui, dar creanga pe care s-a aşezat s-a rupt, iar Lăzărel a murit.
Astăzi se sărbătoresc cei care poartă nume de flori.
Vremea din ziua de Florii se poate repeta în ziua de Paşti.
Din această zi, urzicile înfloresc şi nu mai sunt comestibile.
În vreme de furtună, se pun pe foc muguri din salciile sfinţite la slujba de Florii, pentru a alunga furtuna şi grindina.
În ziua de Florii se curăţă mormintele şi se împodobesc cu ramuri de salcie.
Vitelor li se pun în mâncare mâţişori de salcie, pentru a fi sănătoase tot anul şi pentru a face viţei sănătoşi.
Pentru sănătatea familiei, se aerisesc hainele, se termină curăţenia casei şi se stropeşte toată gospodăria cu agheasmă.
Pe ramurile pomilor fructiferi, pe butucii viţei de vie, pe stupi şi la ferestre se agaţă ramuri de salcie, pentru ca toţi membrii familiei să se bucure de prosperitate şi de sănătate. De asemenea, pe ogoare şi în grădini, se îngroapă mugurii salciei sub prima brazdă, tot pentru efectul lor miraculos, care atrage belşugul.
În timpuri îndepărtate, denumirea populară a sărbătorii provenea de la zeiţa romană a florilor - Flora. În zilele noastre, Sărbătoarea Floriilor este dedicată Intrării Mântuitorului Iisus în Ierusalim.