Duminică, 28 aprilie 2024 - 10:23:18
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Mihai Stoica, în instanţă: Eu fac puşcărie degeaba


25 aprilie 2014

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a amânat vineri, pentru 23 mai, judecarea contestaţiei prin care managerul FC Steaua Bucureşti, Mihai Stoica, solicită anularea condamnării sale la 3 ani şi 6 luni de închisoare primită în dosarul transferurilor.

Vineri, în jurul orei 12,30, Mihai Stoica a fost adus de gardieni în sala de judecată având cătuşe la mâini, după care a fost introdus în boxa acuzaţilor.

Judecătorii i-au spus însă că procesul trebuie amânat deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a publicat în Monitorul Oficial o decizie privind aplicarea legii penale mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri penale.

Stoica le-a cerut magistraţilor să ia cuvântul şi le-a reproşat acestora faptul că a fost adus degeaba de la penitenciar.

"Sunt singurul condamnat căruia nu i s-a cerut pedeapsa. Faptele sunt prescrise. Am venit de la şase dimineaţa. Poate că vă e uşor să amânaţi dosarul, dar eu fac puşcărie degeaba", le-a spus Mihai Stoica judecătorilor, după care a părăsit sala de judecată, însoţit de gardieni, potrivit agerpres.ro.


 

 


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro