Adolescentul suspectat că a strangulat-o, sâmbătă, în Parcul Copou, din Iaşi, cu un colier din plastic autoblocant, pe prietena sa în vârstă de 16 ani, a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, în baza unei decizii luate, luni după-amiază, de Tribunalul Iaşi.
Luni după-amiază, Tribunalul Iaşi a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi privind arestarea preventivă a lui Eduard Adrian P. pentru 30 de zile, începând din 2 martie şi până în 31 martie, tânărul fiind reprezentat de un apărător din oficiu al cărui onorariu va fi suportat din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Decizia Tribunalului Iaşi nu este definitivă, ea putând fi atacată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Băiatul a fost reţinut duminică seară, iar procurorii au decis că nu este necesară o expertiză psihiatrică în cazul acestuia şi au depus cererea pentru arestarea sa preventivă.
Adolescenta ucisă de prietenul ei, sâmbătă, în Parcul Copou din Iaşi, era elevă în clasa a IX-a la Liceul ”Dimitrie Cantemir”, era olimpică la limba română şi terminase primul semestru cu media 9, profesorii descriind-o ca fiind ”un copil voios, mereu cu mâna sus la ore”.
Luni dimineaţă, trupul neînsufleţit al adolescentei a fost luat de către părinţi de la Institutul de Medicină Legală, iar marţi adolescentei va fi dusă la Horpaz, comuna Miroslava, judeţul Iaşi, unde locuiesc bunicii fetei, pentru a fi înmormântată. Potrivit unor apropiaţi ai familiei, în Horpaza s-ar fi cunoscut cei doi tineri, Eduard P. locuind în aceeaşi localitate.
În cursul zilei de luni, tatăl fetei a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care face referire la moartea Dianei. "Doamneeeeeeee....îmi vreau fetiţa înapoi, Doamneeeeeeeeee....!", scrie tatăl Dianei în mesajul postat pe reţeauna de socializare.
Diana participase, în 20 februarie, la Olimpiada de limbă română, faza judeţeană, unde a obţinut o menţiune, iar în ziua în care a fost ucisă în Parcul Copou fusese la un curs de limbă engleză intensiv, la şcoala ei, de acolo fata mergând în Parcul Copou.În ceea ce îl priveşte pe Eduard P., prietenul Dianei, suspectat de comiterea crimei, acesta era elev la Colegiul Tehnic ”Mihail Stuza” din Iaşi.
Fata de 16 ani fost găsită moartă, sâmbătă după-amiază, în Parcul Copou, ea fiind descoperită de către trecători care au sunat la 112. Echipajul medical care a ajuns la faţa locului a încercat fără succes să o resusciteze pe fată, care avea urme de strangulare.
Procurorii Parchetului Tribunalului Iaşi, care au preluat ancheta în acest caz, au stabilit că adolescenta a fost sugrumată de către iubitul ei, în vârstă de 16 ani, cu un colier de plastic, autoblocant, iar crima ar fi fost premeditată.
Anchetatorii spun că băiatul o suspecta pe fată că l-ar înşela şi a chemat-o pe aceasta în parc, la o întâlnire, cei doi aşezându-se pe o bancă.
Conform surselor citate, băiatul i-ar fi spus fetei să se întoarcă, pentru că are un cadou pentru ea, moment în care ar fi sugrumat-o cu un colier din plastic folosit pentru strângerea capacelor roţilor de maşini şi care avea un mecanism ce se blochează, fiind imposibil de dat jos fără a fi tăiat.